ROABA LUI DUMNEZEU - PRIVIGHETOAREA

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ea este. Nu poate fi altă Cineva în locul Ei. Fiindcă numai Ea-i cu literă mare. Nu ştiu de ce altele/celelalte sunt cu literă mică. Dar nu numai asta-i osebirea. Mai sunt o droaie de diferenţe între Ea şi ele. De pildă, o singură dată dacă-i auzi glasnicele şi timbrul, nu numai că nu le mai poţi uita, dar ai vrea să nu le mai pierzi niciodată, să le asculţi toată viaţa şi toată moartea! Şi, de altă pildă, numai o dată dacă o atingi, zici că ai mâncat halucinogene, crezi că ţi-a pus Dumnezeu mâna-n creştet, te vezi trecut Dincolo de Ape, „pe ţărmul marilor garoafe”, cum admirabil de/scrie poetul Ioan Alexandru. Şi, încă de altă pildă, dacă ajungi în pânzele-i ademenitoare, nu mai ai nici o şansă de scăpare. Poţi să te rogi la Cer şi la Pământ, poţi să închini osanale chiar şi lui Lucifer, poţi să-ţi faci harachiri...că tot prizonierul Ei rămâi pentru Totdeauna. Şi, în plus, te mai şi apucă de mână, şi-ţi mai şi şopteşte încet, căpietor, definitiv: „Între noi nu-i nici o distanţă. Niciodată n-ai fost departe de mine, n-am fost departe de tine. Numai ţi s-a părut. Mai ales că Eu sunt foarte-foarte mică. Şi tu eşti mare-mare. Ce, crezi că nu te-am văzut fascinat, încremenit sub trandafirul sălbatic, atunci, în rediul lui Vasile Candrea din Rădeşti, încercând să-mi pricepi viersul, să-mi descifrezi Taina, să scrii despre rostul meu pe Pământ, să mă vezi, să mă prinzi şi să mă duci în Palatul tău...şi să mă declari Regina ta? Numai că, nădăjduiesc să fi înţeles, Eu nu pot fi numai Regina ta. Eu sunt Regina tuturor. Şi nu scapă nimeni din mrejele mele, din vraja mea tulburătoare, tămăduitoare, fără cusur. Eu sunt mult mai zdruncinătoare decât sirenele aventurierului din Odiseea, deşi nimeni n-a scris despre mine. Şi Eu ar trebui de urgenţă să fiu predată/studiată în Şcolile voastre, nu numai Beethoven şi Enescu, nu numai Ceaikovski, numai Mozart, numai Brahms. Da? Ce zici? Am dreptate?”...Sigur că da! Ea este! Nu poate fi altă Cineva în locul Ei!...Iată, se uită la mine şi o aud din nou, răscolitor şi adorator: „statuile coboară de pe soclu/ şi bat la uşa voastră desperate;/ voi le priviţi apatici, prin monoclu,/ plângând prea lunga lor singurătate!// n-au nici o vină este vina voastră/ le-aţi aruncat aiurea pe alei/ şi le-aţi uitat ca pe o floare-albastră/ într-un sertar închis şi fără chei!// şi bat la uşa voastră bat întruna/ şi vă inundă plânsul pe sub prag.../ de-a pururi vă dispreţuieşte luna/ arzând sublimă ca Ioana d’Arc!”...Ce pot să mai zic? Ce pot să mai fac? Ea este! Nu poate fi altă Cineva în locul Ei!

Citit 624 ori Ultima modificare Vineri, 26 Noiembrie 2021 23:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.