N-a pierit! Uită-te în planta din stânga! E-acolo! Uită-te în copacul din dreapta! E-acolo! Uită-te în fântâna din deal! Şi-n fântâna din vale! Uită-te în cărţile lui Marin Preda! Şi-n cărţile lui Hemingway! Uită-te în oglindă! Uită-te în partea de nord a Moldovei de sud! Şi-n caietul cu pătrăţele! Şi-n cel cu linii paralele! Cu ochii închişi uită-te! Şi deschişi! Îl vezi! Dacă nu-l vezi, mai uită-te o dată! Cu mare atenţie uită-te când vine Primăvara să dea iarna afară din lume! Când vine Vara să dea primăvara afară din lume! Când vine Toamna să alunge vara! Când vine Iarna să fugărească toamna înapoi! Sau înainte! Şi-ai să vezi că nu a pierit! Ai să vezi că nu ai nici o scăpare, chiar dacă vrei! Dar ştiu că nu vrei! Nu poţi să vrei! Nu ştii să vrei! Că şi tu eşti acolo/aici, în toate aceste ne/văzute şi ne/auzite şi ne/cunoscute! Nici tu nu pieri! Chiar acum, când îţi scriu şi-ţi spun, eşti aici şi acolo, eşti cu mine şi pentru mine... eşti pentru ca să mă determini să nu pier!... Pleacă păsările! Uită-te bine! Pleacă păsările! Pleacă... să se întoarcă! Fiindcă nici păsările nu pier! Nici animalele nu pier! Nici viaţa şi nici moartea nu ştiu să piară!... Cuvintele nu pier niciodată, dacă le rostim, dacă le primim şi le omenim cu o cafea şi cu o ţigară, dacă le ascultăm şi dacă putem a le face să ne asculte!... Aici, în partea de sud a Moldovei de nord, e Totdeauna! Şi nu orice fel de Totdeauna, ci Totdeauna dezlegare la Cuvinte! Fii atent(ă) la gutuiul din stânga! Fii atent(ă) la Crizantemireasa de Oriunde! Şi la Crizantemirele de peste Tot! Cum să piară? Cum să piară... când Crizantemirele şi Crizantemireasa sunt cei care ne ţin nepieriţi?... Atenţie, foarte mare atenţie în toate părţile Moldovei de Nord şi în toate părţile Moldovei de Sud!
„Chiar dacă nu-s dincolo, acum, aşa, atunci,/ încerc (aici, dincoace) să strig, să fiu prezent:/ de ce n-ajungi, moldavo, cu zecele porunci,/ să-mi iei din timp (ne)spaţiul (ne)tot, pulverulent?// De ce nu vii, mireaso, din pulbere şi praf,/ să-ţi dăruiesc octava... (şi tu s-o zici cântând).../ să-mi iei timpul din spaţiu şi să mă faci moldav/ şi să te fac moldavă în cer şi pe pământ?// De ce nu treci, moldavo, dacă nu poţi să vii,/ măcar aşa, cum păsări îmi trec (încet) prin gând/ şi-mi spun că sunt moldavul de toţi (şi morţi, şi vii)/ şi să mai stau oleacă, mireaso, pe cuvânt?// Sunt mirele miresei moldave... pot să fiu/ cărarea, drumul, calea cu greieri şi cu praf,/ să calci, să zbori spre mine, acolo!... nu-i târziu/ în spaţiul şi în timpul cu suflet lung, moldav!”//... Nu?... NIMIC ÎN PLUS!
