Nimic mai adevărat decât constatarea (tristă ori veselă) că nenea Ulise a fost un aventurier, iar nevasta lui, tanti Penelopa, a fost o proastă... că l-a tot aşteptat şi l-a tot tânjit atâta timp şi atâta vreme, iar el, vai de scăfârlia lui de grec viteaz şi infidel, umbla după sirene fecioare, sau văduve, sau divorţate, sau amante, sau naive, sau curve... pur şi simplu! Nimic mai adevărat decât constatarea că acelaşi erou în ghilimele trebuia dat în judecată, dacă grecii au avut (vreodată) puterea de a judeca, ţinând cont de faptul că au inventat şi au pus în practică cea mai parşivă orânduială statală: democraţia, adicătelea! Şi se vede clar unde au ajuns din cauza rapandulei Demos Kratos! Şi nu numai ele, neamurile lui Zeus, s-au ales cu marele Canci din ceastă formă de guvernare prin Puterea Poporului! Până şi noi, românii verzi ca brazii tăiaţi şi vânduţi de-un hun penal, ne-am ales cu-n mare Ciuci după Marea Panaramă din Decembrie 1989! Grecii (nu) mai au nici o şansă de mai devreme ori mai târziu, chiar dacă şi-ar vinde toate ruinele pe care stau şi vând seminţe şi joacă sirtaki! Noi suntem deja la baie, pe chituci, pe geantă, cu chiloţii în vine, în disoluţie morală şi materială! Umblăm aiurea prin case şi prin tramvaie şi prin Patrie, dăm vina pe Dumnezeu şi mirosim ca nişte... membri de partid! Mergem la secţia de votare şi alegem tot felul de tigori şi măgădăi, adică pe-alde Tache Farfuridi, Nae Caţavencu, Iordache Brânzovenescu, Ştefan Tipătescu... şi, în special, pe-alde Agamemnon Dandanache! Ş-apoi ne punem pe Lene şi pe Indiferenţă şi pe Băşcălie... şi ne ocupăm cu facebucul şi cu fotbalul, două "minuni" ale Lumii rătăcite, la fel de tâmpeneşti şi de păguboase şi de inutile cum nu ştiu care dărâmătură din Elada!
Asta facem, fraţilor, în loc să fugărim Democraţia peste Mediterană şi să-l luăm pe Orfeu să ne cânte! "vezi statuie în mişcare?/ e a lui... fiindcă n-are/ loc de vis şi loc de stare!/ care lui? (ce întrebare!).../ cel sărac de tot şi toate!/... (n-are nici măcar păcate!).../ are numai nişte zile,/ numai versuri termopile,/ numai chire, chiraline,/ şi lavande, şi sulfine,/ numai tare mult şi bine,/ oarecare, oarecine.../ stele perpendiculare/ şi poeme trafalgare,/ şoapte de sirene fripte/ printre scylle şi caribde,/ are chiar ce nu se ştie:/ loc de veci în ciocârlie!.../ ş-are chiar ce nu se poate:/ imponderabilitate!// vezi statuie în mişcare?/ el e: mort prin amânare,/ viu prin şeherazadare,/ zeul (des)fătării rare!.../ oare cine, oare care,/ prin ce fel de întâmplare/ l-ar putea întoarce unde/ muguresc prime secunde/ şi scânceşte punctul? iată,/ primul tot cum se arată/ a fi chiar ce-a fost să fie:/ loc de veci în ciocârlie,/ loc de vis printre petunii,/ printre dangătele lunii,/ sclavul drumului de care/ şi-al cireşelor amare!/ şi din dealuri şi din vale/ vin vibraţii catedrale!.../ firii sale timp îngâne-i!.../ este strigătul fântânei!"//... Nu?
