Trecutul Ultimului Viitor (XXVI)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parol, ca şi cum toţi am fi într-altă Dimensiune, aşteptăm, vrem să se întâmple ceva, să se facă posibilă Revelaţia! "Ce-ai uitat?" - îl chestionez pe Maiorul artilerist. "N-am uitat nimic!" - zice surprinzându-ne pe tustrei şi... pe Mariţa. "Am fost până la Cimitir!" - parcă se scuză straşnicul Ofiţer. "Şi - continuă prietenul - dacă nu ştiţi, vă raportez eu: în Cimitir e o altă Dimensiune! O altă Dimensiune pentru cei care ştiu cu ce se <<mănâncă>> Transcendentalul! Pentru cei care au încercat (imaginativ) Marea Înfăţişare, cum postulează Magistrul Mihai Ursachi! Eu am încercat! Şi cred că am reuşit! Cred că am avut ceea ce se numeşte Revelaţie! Şi mi-am adus aminte de Tudor Arghezi şi de geniala lui DUHOVNICEASĂ! Dacă vreţi să ascultaţi, ascultaţi! Dacă nu vreţi, nu vreţi! Nu-i aşa că vreţi? Nu-i aşa că nu aveţi răbdare? Ascultă comanda la mine!"

"Ce noapte groasă, ce noapte grea!/ A bătut în fundul lumii cineva./ E cineva sau, poate, mi se pare./ Cine umblă fără lumină,/ fără lună, fără lumânare/ şi s-a lovit de plopii din grădină?/ Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas,/ ca un suflet de pripas?/ Cine-i acolo? Răspunde!/ De unde vii şi ai intrat pe unde?/ Tu eşti, mamă? Mi-e frică,/ mamă bună, mamă mică!/ Ţi s-a urât în pământ./ Toţi nu mai sunt,/ toţi au plecat de când ai plecat./ Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,/ toţi au murit de tot./ Şi Grivei s-a învârtit în bot/ şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,/ s-au uscat busuiocul şi duzii,/ au zburat din streaşina lunii/ şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii./ Ştiubeiele-s pustii,/ plopii-s cărămizii,/ s-au povârnit păreţii. A putrezit odaia.../ Ei! cine străbătu livada/ şi cine s-a oprit?/ Ce vrei? Cine eşti/ de vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?/ Aici nu mai stă nimeni/ de douăzeci de ani.../ Eu sunt risipit prin spini şi bolovani.../ A murit şi numărul din poartă/ şi clopotul şi lacătul şi cheia./ S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine.../ care n-a mai fost şi care vine/ şi se uită prin întuneric la mine/ şi-mi vede cugetele toate./ Ei! cine-i acolo-n haine-ntunecate?/ Cine scobeşte zidul cu carnea lui,/ cu degetul lui ca un cui,/ de răspunde-n rănile mele?/ Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?/ Mi-e limba aspră ca de cenuşă./ Nu mă mai pot duce/ mi-e sete. Deschide, vecine,/ uite sânge, uite slavă./ Uite mană, uite otravă./ Am fugit de pe Cruce./ Ia-mă în braţe şi strânge-mă bine!”//... Sigur că da!... Pe uşa crâşmei „Cireşica” intră maica maiorului, Sofia, şi maica mea, Ruxandra!... (Stai să vezi?)

Citit 895 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.