MARIA DE LA GARĂ (VIII)

MARIA DE LA GARĂ (VIII)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Da, mai abitir decât nişte temerari, mai abitir decât nişte eroi care vor să treacă Oceanul cu înotul, cum zice poetul Macedonski, tuspatru pornim spre Lungeşti şi spre Zimbru! Horhăim şi tăcem! Ce mama zmeilor şi a feţilor-frumoşi să spui pe asemenea Viscol? Viscol autentic, serios, liber, răzbunător, dezlănţuit dintr-o Închisoare cum Siberia, nu glumă! Ţaţa Niculina, mama Mariei, e mai zdravănă decât mi-am închipuit şi am crezut că-i Vitoria Lipan în căutarea lui Nechifor! Despre tata, ce să mai zic! Întotdeauna şi-a măsurat puterile cu Viforul în Calea sa spre Nicăieri şi spre Dumnezeu! Întotdeauna s-a crezut Purtător de Biruinţă, că nu degeaba-l cheamă Gheorghe, chiar dacă a mai şi pierdut câte-o luptă! Şi-i  slab ca o scândură de sicriu! Vorba lui, încape-ntr-o ţigară, nu şagă!

Ce am păţit pe drumul până la Lungeşti şi, mai ales, până la Zimbru, că-i de trei ori mai departe, am scris în „Casa mea cu Cer la Uşă”! Foarte scurt, reamintesc! Aşadar, le-am lăsat pe cele două curajoase în sătucul lor şi în căsuţa lor curată şi albă, cu două odăiţe şi plină-ochi cu băieţi şi fete mai mari şi mai mici! Apoi, la despărţire, Maria mi-a promis că, de Paştele următor, mă aşteaptă la Horă! I-am juruit că n-am să lipsesc! Apoi, până la Zimbru...ne-a prins dimineaţa! Doamne, ce întuneric! Şi ce horhăire! Şi ce curaj lângă Tata, rezistent ca un Cub, fără să lase jos sacul cu Pâine pentr-o clipă de odihnă! Nici nu mai realizez cum de nu ne-a luat Benga până la Zimbru...peste dealuri...peste râpi...peste garduri...peste toate Puterile pe care Dumnezeu i le dă unui Om!

Da, vine primăvara! 1968! Aprilie! Paşti! Horă-n sat! La Lungeşti, adică! Şi ce Horă! Mă duc şi eu! Că am promis, nu? Mă duc spilcuit, apretat, văcsuit, dat cu odicolon, cu floricică la butonieră, cu cămaşă pembe, cravată cu elastic şi mers ţanţoş! Şi ce vocabular! Mai ceva decât în cărţile de dragoste ale lui Balzac! Şi ce morgă de Cavaler Medieval, de Curtezan gata de duel cu Oricine ar îndrăzni să atenteze la pudoarea Mariei...din Gară!

Sigur că da! Iat-o! Învârteşte hora! Sare sârba! Leagănă valsul! Bâţâie tangoul! E ca-n „Ion” al lui Liviu Rebreanu! E frumos! E cald! E bine! E firesc, parcă! Tot satu-i la Horă! Eu mă preumblu pe marginea evenimentului, ca un Fante de Treflă! Din când în când, printre meandrele jocului, Maria-mi surâde demonic! Aşa, cum atunci, iarna, în Gară! Îmi cade o lacrimă! Şi se rostogoleşte încet, spre  pârâu! Spre Jăravăţ, adică!...(Stai oleacă!)

Citit 869 ori Ultima modificare Luni, 19 Decembrie 2022 08:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.