Dragă (şi scumpă) Marie de Acolo, fac o adâncă plecăciune către direcţia unde cred că stai şi munceşti şi gândeşti şi visezi şi nu ştiu ce mai faci... şi te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am mai dat nici un semnal de viaţă sau de moarte! Nu vreau să nu mă pedepseşti pentru lenea ceasta din ce în ce mai acaparatoare, dar să ştii că nu te-am uitat! Cum pupăza să pot uita cea mai frumoasă alcătuire din cărniţă şi osişoare şi ochişori şi năsuc şi guriţă şi pieptişor şi degeţele? Sigur că nu pot pierde din gând o femeiuşcă în stare să-mi fi oblojit rănile atunci, demult şi cu lacrimi şi cu frunze de pătlagină... când am alunecat din visul cu tine, şi am căzut în Râpa cea Mare, şi m-am înnămolit până la mărul din beregată, şi mi-am scrântit călcâiul cel vulnerabil, şi mi-am umplut toată suprafaţa cu zgănci, şi am speriat toate păsările cu văicărelile şi cu smiorcăielile mele! Şi cred că nici tu nu ai uitat acel moment astral, mai ales că, după aia, ne-am despărţit, eu zicându-ţi că o să mă fac Don Quijote, dar nu am reuşit, iar tu promiţându-mi ferm că ai să te faci mare, cum se şi vede, de altfel!... Iată, după atâţia ani, îţi scriu ceea ce ştiu că aştepţi de mult! Şi, te rog din toată inima mea putregăioasă, umblă, dacă vrei, în teşchereaua ta mare şi generoasă... şi miluieşte-mă c-o sponsorizare! Fiindcă "Omul fără ieri" nu mai are răbdare-n sertar! Citeşte şi comportă-te, Marie!
"Stăm în centrul copilăriei, pe marginea drumului care conduce unde nu am fost niciodată!/ Suntem şi mulţi, şi proşti, şi deştepţi, şi mărunţi, şi băieţi pişicheri, şi fete fără pată!/ Stăm şi (ne) căutăm noduri în papură şi toţi avem (în palme şi pe glezne şi pe frunţi) numai scrisori de dragoste şi de singurătate, dar şi scrisori de acreditare în râpile umplute cu secrete şi cu minunăţii nenumărate!/ Eu şi acum mai aud cum privighetoarea aceea îşi ascute viersul de bătaia vântului/ şi cântă de leagăn pentru ca să doarmă în pace şi pentru ca să viseze frumos sufletul tău şi ţâncul pământului!// Şi fiecare priveşte unde şi de unde (nu) crede că vine vro cineva să (ne) strice descântătura!/ Unii deja se laudă că au găsit nod în papură, unora nu le mai şed mâinile şi nu le mai tace gura!/ Alţii se laudă şi zbiară că-s buricul pământului! Iar altora li se suie la cap gărgăunii din iarbă!/... Şi, deodată, uite, moare un băiat, moare o fată...!/ Uite, suntem departe, foarte departe! Uite, amintirile încep să fiarbă!.../ Iată, stăm pe marginea drumului acel care conduce (frumos) unde nu am fost niciodată!"//... Sigur că da! Nu?
