Auzi, cică „ajung repede fiindcă plec târziu”... şi „dacă aş fi plecat devreme, aş fi ajuns greu... sau niciodată”! Cum vine asta, bre, Frasine?... Şi parcă-l aud, aşa, absent, cum e, Acolo, dac-o fi ajuns!
Mă duc până Acasă şi stau la Geamul care/ mai Cere şi mai Cerne Seminţe de Lumină,/ le trece în odaie, le-aşează sub Icoane.../ şi văd Eternitatea la colţ cum se înclină/ şi-mi scrie... (cu cerneala aducerii-aminte,/ pe aer, pe vedere, pe suflet pe visare).../ contururi întremate dinspre surâsul Mamei/ cu mâinile întinse încet mângâietoare!// Mă duc până Acasă şi stau la Geamul care/ mai Cere şi mai lasă ochilor mei să vadă/ penultima Lumină a Mamei în Grădină/ şi ultima Lumină a Mamei în Ogradă!// Icoane şi Icoane... (şi vechi, şi noi)... Icoane.../ (şi una decât alta mai scumpă, mai frumoasă).../ sărut Icoana Mamei (Mama Luminii mele)/ şi-o scriu cu Totdeauna pe Geamul de Acasă!//
Mă duc până Acolo s-aduc nişte Memorii/... (le-am terminat pe toate, sunt gol şi lămurit).../ n-am cui o întrebare să pun, cui da bineţe,/ n-am cui închide poarta, n-am cui nici s-o deschid!// Mă duc până Acolo, în spatele Oglinzii,/ trec printr-un Lan de Fluturi, trec printr-un Lan de Maci,/ trec printr-un Lan de Greieri, prin Viaţă şi prin Moarte,/ sap şi găsesc: Ascultă! şi Miră-te! şi Taci!// Şi sap, şi sap... adâncul mai cere şi mai strigă,/ mai cere şi se face mai mult şi mai Adânc,/ dau de Înalt... ce Lanuri de Ochi mă împresoară,/ ce Lanuri cu Memorii se frâng şi se răsfrâng!// Şi iau, şi-ascult, sunt lacom încet: Văz Duhul Mamei,/ al Tatei,/ al Luminii, al tău, al lui... (ce har!).../ şi parcă nu-mi ajunge şi sap şi iau întruna,/ ca-ntr-o Rostogolire spre-Aici, spre Iar şi Iar!//
Se-ntâmplă focul singur... şi-n Slăvi lumina-i bate/ cu linişte... şi suie căldură-n Calendar.../ Trecutul se trezeşte şi-ncepe să coboare/ n-odaie, cu sfială, cu sârg şi cu habar!// Şi, iată-l, cercetează unghere şi firide,/ încolo şi încoace... (parc-a uitat ceva).../ ce ochi are Trecutul! nimic nu-i scapă, însă,/ oare de ce nu vede (nicicum) Absenţa mea?// Iată, văd ochii Mamei, şi văd şi ochii Tatei,/ plin ochi cu ochi, Trecutul i-ntreg, aici, model/ Prezentului, şi umblă cu grijă, prin odaie,/ şi parcă nici nu vede cum eu Lipsesc din el!// Rămân să ardă focul... mă doare Calendarul/ şi sfânta lui Lumină din/spre Ne/Cunoscut!.../ (Scot Lacrimi şi tai Lemne, fac Flăcări şi scot Lacrimi.../ şi-mi spun: nu cred că Merit să fiu (şi eu) Trecut!)//... NEC PLUS ULTRA!
