Doamna Ta (I)

Scris de Ion Zimbru

Luni, 06 Martie 2023 00:00

O cheamă Tamara, dar tot natul o alintă/prescurtează Ta! Ieri, în autobuzul care mă cară la Redacţie, am văzut-o/recunoscut-o pe bancă! Stătea/călătorea cu faţa la spatele vehiculului şi mi-a făcut cu/din ochiul stâng! Şi nu ştiu de ce nu mi-a făcut din/cu ochiul drept, că doar e la fel de mare şi de rar şi de amar cum şi cel din partea cealaltă! La prima re/vedere, a crezut că nu-i dau atenţia cuvenită! Şi s-a comportat astfel: „Bună dimineaţa, eu sunt doamna Ta, mă duc la gară, nici nu ştii ce bine-mi pare că te văd, tu ce mai faci, ce faci aşa devreme la ziar, n-ai somn, n-ai cu cine dormi, n-ai ce şi cu cine visa, că mereu te trezeşti matinal, e limpede, înseamnă că te culci cu găinile!”... Şi mi-a întins mâna stângă înspre sărutare! Şi nu ştiu de ce nu mi-a întins mâna dreaptă, că doar e la fel de lungă şi de acaparatoare şi de tremurătoare cum şi cea din partea cealaltă! Auzind-o şi studiind-o, mă năpădeşte râsul! Şi uite-aşa mă comport: „Bună dimineaţa, să ştii că eu nu mă culc cu găinile, ci odată cu găinile! Şi să mai ştii, deoarece realizez că ai uitat: eu nu sărut nici o mână în autobuz, în biserică, în magazin, pe stradă, în spital! Nu sărut nici mână de damă, nici de cealaltă, chiar de-i de popă! Eu nu sărut decât mâna Mamei şi mâna Tatei! Dar, dacă vroieşti acest hatâr, pot să-mi calc pe obicei!”... Şi scot batista! Şi o aştern pe mâna Ta! Şi aştern sărutarea pe batista de pe mâna doamnei Ta! Ea înmărmureşte! Nu mai clipeşte! Vro doi-trei călători înlemnesc şi ei! Şi nu mai clipesc! Vrea/vor să mă întrebe de unde şi de ce, cum, pentru ce, de la cine! Şi mă aflu imediat în postura celui care trebuie să dea explicaţii! Şi dau, că nu mă costă nimic! Şi toţi consternaţii află imediat că numai Astfel un domn/cavaler sărută mâna unei doamne, dacă Trebuie, dacă n-o poate refuza! Călătorii se dau jos din înmărmurire şi coboară la Potcoava de Aur, că Potcoava de Platină e mai scumpă! Doamna Ta schiţează un Surâs mai Subtil decât un Vers de-al lui Nichita Stănescu! Şi nu coboară! Cică vroieşte să mă însoţească până în Redacţie, să se dumirească la faţa locului că nimenea nu-mi „dictează textele”, cum se bârfeşte în Târg şi la Moară!... Sigur că da! Nu pot să nu-i satisfac Marea Curiozitate! Doamna Ta e o Dulce, o Sarailie, o Savarină, o Baclava, un Ecler! Doamna Ta e o Cireaşă Amară!... Sigur că da! Ne dăm jos la Parfumul Teilor, câţi au mai scăpat teferi din Gheara Măcelarului de Mediu! Şi ne suim în Redacţie! Treizeci de trepte-s până tocmai Sus, până-n Altarul Zilnic al Poeziei!... (Stai aşa!)