Căutarea Continuă (IV)

Căutarea Continuă (IV)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Da, exact aşa-mi glăsuieşte „domnul” Spectru: „Dintr-o neatenţie a familiei şi a medicului legist, am fost vârât ne-mort în cavoul Veşniciei, însă, peste noapte, răcoarea de dincolo de Viaţă m-a reanimat! Au trecut treizeci şi cinci de ani de la acest eveniment, dar refuz să mă întorc la domiciliu! E infinit mai bine Aici decât în Prezentul de Acolo, din Orânduiala voastră alandala, din Panarama care domneşte pe toate ariile şi-n toate unghiurile Democraţiei cu capuri goale! Şi de ce să mă mut în Viaţa din Oraş? Ce să văd? Scălâmbăială? Caraghioslâc? Fals? Domnia l-alde haplea? Ridicarea minciunii la rang de Şcoală? Nesimţire? Nu-i mai bine să stau într-acest fel de Rai, în ţinutul cu verdeaţă, fără întristare, fără suspin, de vorbă cu cei drepţi şi nemărginiţi? Da, uite, asta fac de atâta amar de vreme: cetesc ce-au scris cei vii pe cruci şi pe lespezi, mă odinesc fără grijă că mă borteleşte cutare sau cutare mârlan la scăfârlie, mâncare am cu Ne/Miluita, slavă Domnului! Prin urmare, pot fi invidiat pentru VIAŢA pe care o duc Aici, după MOARTE, nu? Dar să ştii că n-am dat peste CEA PE CARE O CAUŢI cu atâta şi atâta osârdie! Şi nici ea n-a dat peste mine! Este posibil să locuiască în alt ţintirim, după cum este posibil să n-aibă ce căuta-n împărăţia Eternităţii! Eu cred că eşti dezinformat! Cred că eşti pe o Cale greşită! Îţi sugerez să scotoceşti prin alte locuri, prin alt Timp şi prin altă Vreme! S-ar putea să se afle în partea de Sus a Neantului de Jos! Ori invers! Eu sunt foarte convins că, până ai să dai peste Moarte, ai s-o găseşti pe UNDEVA, dacă eşti neîndoielnic în crederea că, într-adevăr, EXISTĂ! Îţi doresc succes în CĂUTAREA CONTINUĂ! Şi, dacă mai treci pe aici, cu treabă ori fără treabă, bate la uşa cavoului meu, să mai stăm de vorbă! Chiar am să vreau să-ţi arăt ce mâzgălituri am produs în ceşti treizeci şi cinci de ani! Te rog foarte frumos! Dacă n-o să-ţi placă, să nu mă dai la Vulg! Vulgul democrat nu are habar cu ce se mănâncă Memoria, cât de Sfântă-i şi cât de Serioasă-i Deşertăciunea! Te aştept mâine, în zilele următoare... ori chiar acu mergi pe la mine? Hai să profităm de această joncţiune/clipă Astrală! Că nici cu Moartea nu se ştie sigur ce se poate întâmpla (din moment în moment) darămite cu Viaţa!”...

[Publicitate: „Dacă oamenii sunt buni doar de frica unei pedepse ori în speranţa unei răsplăţi, atunci suntem într-adevăr o adunătură jalnică.” (Albert Einstein)]... (Stai să vezi!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 751 ori Ultima modificare Luni, 01 Mai 2023 22:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.