Demult, când pădurea de pe Zăpodie era îngrijită şi păzită de un vigilent angajat al Statului, adică de pădurarul/vânătorul Ion Croitoru, zis Ion Dumbă, din satul Adam, parcă Moartea era mult mai rară decât acum!... Mai rară şi mai bună! Mai puţin tristă, parcă! Moartea li se părea mai normală oamenilor cestor locuri, zic eu, forţând gradul de comparaţie al adjectivului de pe lângă substantivul fără de care n-ar exista Viaţă!... Ei bine, într-acest demult şi într-acest loc am lunecat pe malul Râpei celei Mari şi m-am izbit cu aleasă gravitate de (a)fundul mocirlos, mai ales că aici, unde multe coclauri se-ntrec în frumuseţe şi-n stranietate, chiar şi atracţia gravitaţională-i mai abitir! Ajutat de ceilalţi copii consăteni şi prieteni spectatori in/voluntari ai evenimentului, ies pe mal, cu chiu şi cu vai şi râzând şi plângând deopotrivă! Ajung în ograda tatei şi în grădina mamei, ei încearcă să mă oblojească şi să mă determine să uit! Dar nu reuşesc! Viaţa mi-i în pericol! Dar, spre norocul meu, taman atunci Ion Dumbă trece andante înspre codru, se opreşte la poarta noastră şi cere un pahar cu vin! Tacticos, bea vinul, mă vede, mă studiază, îmi face şmechereşte din ochi, mai bea un pahar... şi iată ce mi-i dat să aud şi să păţesc!... „Puştiule, te rog foarte mult, spre binele tău te rog, ascultă-mă! Am să vin la tine mâine, dimineaţă! Fiindcă vreau să te iau şi să mergi cu mine în pădure, pentru ca să-ţi dau nişte viaţă!”... Sigur că da! Sunt de acord... şi sunt tare curios să văd cum poate nenea pădurarul vânător Ion să-mi dea „nişte viaţă”!... Şi vine dimineaţa mult aşteptată! Şi vine şi pădurarul! Şi plecăm în/spre pădure! Şi mergem! Şi ajungem! Şi pândim printre copaci! Cu lăcomie pândim! Ca nişte dihănii înfometate! Şi credem unul despre altul că umblă pur şi simplu din curiozitate! Şi nenea vânătorul îndreaptă puşca spre cântecul dintre frunze! Şi ia toată viaţa păsării care nu ştie gândurile noastre ascunse! Ş-apoi, cu toată bucuria din lume, nenea pădurarul îmi dă pasărea şi-mi spune: „Hai să plecăm din pădurea asta pustie! Ai văzut că nu te-am minţit şi m-am ţinut de cuvânt!? I-am luat viaţa şi ţi-am dat-o ţie!”...
[Publicitate: „Păsările nu vor să trăiască mai mult. Au impresia că zborul nu le aparţine. Oamenii vor să trăiască veşnic. Au impresia că pot zbura” - (Confucius)]... NEC PLUS ULTRA!
