Vino să-mi ceteşti în Steauă/ că-i din ce în ce mai chioară/ şi-i din ce în ce mai surdă/ şi mai singură-n Sfârşit!/ pân-acum s-a dat dea dura,/ a durat fără măsură/ şi m(i)-a tot (s)clipit pe boltă/ orbitor şi (ne)citit!// Steaua-i perpendiculară/ prin adâncuri şi înalturi definite fără Capăt,/ într-un Gol nenumărat!/ printre strâmbe, printre drepte-i/ a-ntunericului Miră..!/ e o Steauă Manuscrisă/ pe Murdar şi pe Curat!// Spun să vii măcar o Noapte,/ spun că am să fiu Acolo/ şi-am să stau cu (Supra)Faţa/ şi cu Scrisul spre Pământ...!/ am lumină mai puţină/ şi nu vreau să-ţi strici privirea/ pentr-un Bob de Veci scos (zilnic)/ din Cerneala unui Sfânt!// Unui sfânt cu ochi Albaştri/ – două Călimări plecate/ să se umple înc-o dată/ şi să vină înc-o dată!/...Vino să-mi ceteşti în Steauă…!/ doar aşa-(i) durează Clipa/ şi-(i) (s)clipeşte peste Ţărna/Firea ta nenumărată!//...
[Publicitate: „lumină lină lini lumini/ răsar din codrii mari de crini/ lumină lină cuib de ceară/ scorburi cu miere milenară//(…)// lumină lină leac divin/ încununându-l pe străin/ deasupra stinsului pământ/ lumină lină logos sfânt” – (Ioan Alexandru)]
Şi-ncoace...şi-ncolo...şi-ncolo...şi-ncoace:/ „atunci” plus „acum” „totdeauna” mai face?!/...mai stă şi mai umblă, mai drege, mai strică/ plus-minus încolo...(de drag şi de frică?!).../ plus-minus încoace...(de dor şi de ciudă?!).../ mai rece, mai caldă, mai coaptă, mai crudă/ împarte şi-adună, adună şi-mparte:/ merinde la viaţă şi viaţă la moarte,/ frumos la urât, şui la drept, cinci la patru,/ sau patru la cinci...! Hai să mergem la Teatru!// Şi-ncolo...şi-ncoace...şi-ncoace...şi-ncolo:/ plus „azi” minus „ieri” (nu) fac ultimul „solo”?!.../ nu toate acele plus toate acestea/ scăzute din tot nu fac tot ce (nu) este?!/ (nu)-i care pe care?! (nu)-i cine pe cine?!/ (nu)-i sec în pistil?! (nu)-i steril în stamine?!/...”atunci” plus „acum” „totdeauna” mai face/ când zero l-atrage şi-l rage şi-l sparge?!.../ ce patru la zero! ce zero la patru!/ ce zero pe sfânt!...! Hai să mergem la Teatru!//
[Publicitate: „la ce să se jelească aceea ce-a fost ceară/ obscură şi inertă, sortită consumării,/ când razele plecate din sine în afară/ lumină sunt şi viaţă din moartea lumânării?” – (Mihai Ursachi)]
