Sunt sau nu sunt!... (aceasta-i întrebarea, cum ar zice Hamlet, aceasta-i dilema din ziarul de ieri, nu?)... Şi, dacă bătrânul tata s-a dat jos din carte și nu s-a mai suit, cine să-mi arate uşa, poarta, scăparea? cine să taie şi să forţeze lacătele şi zăvoarele şi cifrele "cerberului" care păzeşte ieşirea? cine să pună o vorbă bună la Demiurgul cel Rău (sentinţa lui Emil Cioran, da?) poate se îndură să-mi deschidă, să mă scoată la lumină? cine să mă dumirească despre ce demon a trecut prin encefalul prinţului când a rostit "to be or not to be!"(?) oare cine să-mi amintească şi să mă condamne la remuşcare eternă pentru că am ignorat-o pe Majestatea Sa, Cerneala? că am zvârlit-o la Uitare pe Sfinţia Sa, Creta? că am rărit din ce în ce mai des citirea şi suirea/coborârea în cărţi? cine să facă toate acestea, dacă şi mama s-a dat jos din carte și nu s-a mai suit?... Desigur, dacă ar fi fost, mâinile ei uscate de muncă şi înălţare s-ar fi întins și mi-ar fi deschis, şi m-ar fi dat afară din încurcătura asta inexorabilă şi temătoare! m-ar fi dat afară şi mi-ar fi spus printre toate lacrimile sale purificate de naştere, şi de muncă, şi de răbdare: "hai, dragul mamei, nu mai umbla după himere, nu mai confunda neputinţa cu dilema, gărgăunii cu ideile, vremea cu timpul, trăncăneala cu filozofia! hai, dă-te jos din lene, nu te mai ascunde când ştii că nu te caută nimeni! dă-te jos... şi, decât să pândeşti şi să râvneşti femurul pupezelor din nu ştiu ce poghiazuri moderne, mai bine du-te şi umblă creanga prin pădure, stai pe burtă şi citeşte "Moromeţii", şi citeşte "Mizerabilii", şi citeşte "Bătrânul şi marea"... şi ai să simţi pe propria piele cum "sunt sau nu sunt" se face, deodată, "eu sunt cel ce sunt", chiar dacă îţi bagă oleacă de spaimă în oase, chiar dacă vrun popă de aici ori de aiurea te-ar repezi şi te-ar pedepsi cu voroave mieroase şi fornăite şi ar încerca să-ţi câştige obedienţa şi să-ţi îndoaie genunchii întru slava celui mai mare Nimic!"... Sigur că da, asta mi-ar fi spus mama! ori poate chiar mi-a spus, vreodată! însă eu, ocupat fiind cu dilema, am uitat s-o ascult pe straşnica mea născătoare! ori, mai bine zis, am pus la spate cuvintele sale, nu m-am omorât deloc să le înţeleg, să le pricep clocotul, sensul, menirea, rostul, îngăduința, mila şi înălţimea... Cerneala şi Creta din fiecare!... Iată, îmi duc ochii înspre adâncurile şi înspre înalturile de unde mama şi tata nu se mai pot sui şi nu se mai pot coborî în grădină şi în ogradă, adică în Cartea lor de viaţă, de moarte şi de rugăciune!... Sunt sau nu sunt?... (Stai așa!)
IEȘIREA din DILEMĂ (II) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
