LOVITURA (VII)

LOVITURA (VII)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică, în prima zi după creştinare, toţi cei interesaţi şi dezinteresaţi încep să se pregătească să înceapă desfăşurarea cumetriei. Care mai de care umblă mai ţanţoş, mai agitat, mai preocupat, mai aşa şi pe dincolo, mai nu ştiu unde, mai nu ştiu cum!... (Fratele meu, Nicolae, are cinci ani peste secunda Zero, spre înainte, până Când!... Sora mea, Lucia, are trei ani peste secunda Zero, spre înainte, până Când!... Eu am trei luni din anul întâi al drumului de la șaptezeci de ani, spre înapoi, către secunda Zero, Când!... Oricum, ei sunt mai mari decât mine, şi aşa vor fi să rămână, indiferent (de) când se întâmplă Marele Când al fiecăruia, diferenţa dintre noi fiind una plină de uşor sau greu ne/pătruns: Marele lor Când este egal cu secunda Zero, dar nu se ştie când va fi să fie!... Marele meu Când este egal cu secunda Zero şi se ştie că durează șaptezeci de ani!)... Sigur că da! mama face de toate pentru frumuseţea şi corectitudinea sindrofiei care urmează să se întâmple mulţumită mie sau din cauza mea! face tot felul de feluri de mâncare! nu chiar în cantităţi mari, ca în vremurile care mă aşteaptă să le detest, să nu fiu de acord cu discipolii lor, să mă umple cu dezgust şi cu aleasă împotrivire!... Iată, nanele şi alde gură-cască îşi dau cu părerea despre ce şi cum să-mi pună în scăldătoare când trebuie să mă îmbăieze conform ritualului!... (doamne, câte ritualuri inutile în tot acest de-a lungul şi de-a latul distanţei dintre cântecul de Leagăn şi cântarea de Prohod, distanţă care, cică, se numeşte Viaţă!)... Iată, fratele şi sora mea stau printre aceştia şi nu prea înţeleg ce se trece şi ce se petrece, nu prea sunt dumiriţi ce-i cu atâta vânzoleală, ce-i cu iureşul ăsta în jurul plodului care (minune!) nu mai plânge, pentru prima dată nu mai plânge, dar parcă cercetează jur-împrejurul, parcă vrea să întrebe unde-s Ursitoarele, de ce lipsesc, de ce sunt prezente numai pârdalnicele Parce!... Iată, pe peretele dinspre Apus... (oare de ce nu pe cel dinspre Răsărit?!)... ca şi cum ar fi desenate de o mână fără trup, cu cerneală stacojie, dar şi şterse în acelaşi Timp, desluşesc patru versuri fără memorie, desprinse/furate din Nimicul Absolut al Marelui Sărut Universal: "Îl cumpăr eu... (eu nu mai cred în Parce,/ toţi zeii mei degeaba au murit)/... oglinzile chiar dacă se vor sparge/ şi voi rămâne fără Infinit!"... Sigur că da! uite, cumetrele mari mă scaldă, mă sucesc, mă învârtesc, îmi ursesc, îmi promit, îmi jură... dar eu pornesc să plâng după mama, după laptele-i fără de care n-aş reuşi să ajung tocmai la Moarte!... (Stai așa!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 1019 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Octombrie 2023 10:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.