DACĂ TÂRG DE CARTE NU MAI E, NIMIC NU E

DACĂ TÂRG DE CARTE NU MAI E, NIMIC NU E
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Merg printre tarabele Târgului de Carte. Sunt titluri foarte multe. Edituri, aşijderea. Din ce în ce mai puţini oameni cumpără din ce în ce mai puţine cărţi, chiar dacă-i aglomeraţie. Pentru că, evident, alde gură-cască încurcă lumea. Unii/unele, dacă tot pierd vremea printre cărţi, au şi câinii cu ei/ele, să-i aerisească şi să-i plimbe printre Hafez şi Khayyam. Cumpără doar împătimiţii lecturii, aceiaşi împătimiţi de anul trecut, de acum doi ani, dintotdeauna. E scumpă cartea, da? E scumpă, dar crâşmele sunt pline cu cititori în rachiu. E scumpă ca o femeie iubită, ca o amantă. Şi cred că merită toţi banii, chiar dacă nu-s de-ajuns!... Merg printre tarabele Târgului de Carte. Şi fulgeră. Şi tună. Şi începe să plouă. Dar iubitorii de carte, câţi mai sunt, nu pleacă. Stau sub cortele şi ascultă ploaia şi poezia, poezia şi ploaia, vocalele şi consoanele acestor surori/semne de pace şi iubire. Iată, câţiva scriitori sfidează indiferenţa celor ocupaţi cu lăcomia şi cu viitorul oraşului, se bucură cum degetele ploii bat darabana pe geamurile secetei exemplare. Se bucură şi-şi rostesc rostul printre oameni şi câini, printre frământarea din nouri şi tăcerea din pământ!... Sigur că da! Vine şi vântul să participe la festin. Vine şi bate. De bucurie, bate mai tare. Şi dărâmă nişte substantive, nişte lozinci. Sigur că da. Vorba doamnei Emily Dickinson: "Vântu-a bătut la uşă ca un om/ trudit. Şi ca o gazdă i-am strigat,/ cu hotărâre: intră!... şi atunci/ în încăpere mi-a intrat.// Un oaspete grăbit, fără picioare./ Să-i dau un scaun, ar fi fost în van,/ cum e cu neputinţă să oferi/ părelnicului aer un divan.// El n-avea oase care să-l susţină./ Vorbea ca într-un fel de ciripit/ a mii şi mii de colibri deodată/ peste-un tufiş aproape aţipit.// Înfăţişarea lui era un val./ Iar degetele ca şi când trecând/ ar picura în urmă doar acorduri/ suflate peste sticla tremurând.// Aşa m-a vizitat, zburând în linişte./ Pe urmă, ca un om trudit, ca un ecou/ iar a bătut la uşă. Şi era vijelie.../ Şi, iată-mă, sunt singură, din nou."///... Sigur că da! asemenea frumuseţe pierde lumea în fiecare zi!... Mai târziu, în taximetru, şoferul mă bâzâie furios: "ce? târg de cărţi? cărţi ne trebuie nouă? cu asta se ocupă autorităţile? în loc să se ocupe de pus în oală, pierd vremea cu cărţi? şi ploaia asta, să se ducă la naiba, că nu se mai opreşte! şi vântul ăsta, uraganul ăsta, să-l ia naiba, că nu mai stă! nimic nu mai merge! auzi, dom'le, târg de carte?! doamne fereşte!”... NIMIC ÎN PLUS!

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 941 ori Ultima modificare Joi, 26 Octombrie 2023 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.