Da, sigur că da... e Joi, 21 Martie, începe Ziua Mondială a Poeziei şi trebuie să fiu prezent acolo... la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", mai ales că, vorba Tincăi lui Ion Creangă, "am şi eu oleacă de talent"... "talent în sus, talent în jos"... umplu casa şi masa şi văzduhul cu "terfeloage şi hârţoage"... "nici pe mâncare nu pun gura"!... dar nu-i nici o pagubă, nu-i nici un bănat... mănânc imediat, acum!... E ora 8 (opt) ante meridian... (vai, ce deştept şi specialist sunt în fuse/catrafuse orare!)... Îmi fac repede nişte cartofi pai, în juma de oră-s gata, îmi lasă gura apă, îi pap rapid... şi plec la vale... să mă dau mare în sala cu inteligenţe moarte şi inteligenţe vii, cu talente suite-n cărţi, dar şi cu talente stătătoare pe jos, pe scaune, pe scenă, la porţile Parnasului şi la alte porţi spre Nicăieri, spre Deşertul din totdeauna al existenţei domnului/amărâtului sapiens!
Da, sigur că da... sunt bucătarul vesel, fluier "Dă, mamă, cu biciu-n mine" şi curăţ cartofi, gândindu-mă şi sfârâindu-mi inima că mă număr printre cei care se visează Apollo cotrobăit de Muze!... Gata, i-am curăţat şi i-am făcut paie egale ca dimensiune şi greutate!... Gata, umplu tigaia cu untdelemn de răsărită (aproape) sintetică!... (nu ies faini cartofii prăjiţi în ulei puţin... ies exact cum a ieşit broasca ţiganului... când a muşcat din ea, râioasa a orăcăit... iar baragladina s-a şters pe mutră şi a rostit academic: "oac, (ne)oac/ eu te-am arătat la foc!")... Gata, aprind aragazul alimentat cu CH4 din Magistrala cu Aria Cintezei din Opera Dumneavoastră, îmi frec mâinile a rezolvare culinară şi a victorie gastronomică, paiele încep să sfârâie regulamentar şi apetisant!... Gata, iau "rebus maxim" pentru cei avansaţi în materie, mă aşez pe canapea, cu spatele-n jos, deschid revista şi citesc o definiţie genială: "subunitate de geniu"... (cu dezlegare din opt litere)... dar nici de-a naibii nu-mi trece prin tărtăcuţă ce pupăza o fi aia din opt litere şi aşa isteaţă... şi nici de-a naibii nu-mi trece prin scăfârlie că Morfeu mă pocneşte fulgerător, mi se strecoară în oase şi-n sânge... şi mă azvârle într-o uitare soră cu moartea!... Astea-s ultimele cuvinte dinaintea "somnului cel de moarte": "somnul meu e-o splendidă fecioară/ totdeauna pentru-ntâia oară./ somnul meu e-un ritual enorm./ cred că niciodată n-am s-adorm!"... Sigur că da?... Sigur că nu!... (Stai să vezi!)
