Barabuşcă şi... aproape Somn de Veci (III)

Barabuşcă şi... aproape Somn de Veci (III)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sigur că da! Adorm într-o clipită. Cică aşa adorm cei care au mătreaţă: nu realizează că nu mai sunt în stare de veghe, nu-şi dau seama ce înşelător e fiul domnului Hypnos. Cică aşa se spune despre cei care înghit Napoleon în buricul amiezii: că au mătreaţă. Să nu se prindă lumea fără pitiriazis şi să creadă că-s năpăstuiţi cei cu tărâţă pe capăt. Nu?

Şi încep să visez că am terminat de mâncat bunătatea cu amidon, că sunt deja printre ne/scriitorii de poezie, că dau şi primesc dedicaţii şi că nu-mi mai încap în piele de atâta admiraţie şi respect. Visez că stau la o masă cu prozatorul Ion Avram, cu poetul Alexandru Maria, cu ilustrul Simon Ajarescu, chiar dacă-i dus la începutul Luminii. Visez cum aceştia citesc şi recită în aplauzele mulţimii şi cum, umpluţi cu glorie şi huruind de modestie, mergem la o bere şi la una mică... mergem să ne consumăm triumful şi să ne afişăm umilinţa la picioarele domnişoarei Poesis, fără de care Universul ar fi şi mai urât. Visez cum vine nevastă-mea de la ţară şi cum mă felicită pentru priceperea mea în arta cartofilor pai, pentru că i-am lăsat şi ei vreo zece bucăţi. Visez că am găsit dezlegarea la definiţia din rebus: subunitate de geniu = metaforă. Visez că... nu, nu mai visez, ci mă trezesc brusc, parcă înotând din greu într-o mare de păcură, într-un fel de clocot sub comanda domnului Tartor, celebra căpetenie a celor care-şi vâră coada numai unde nu trebuie. Aşa, cu ochii împăienjeniţi de fum şi tăciuni, mă reped şi sting aragazul. Radioul vecinului de la opt anunţă ora 11 şi 30 de minute... că acesta dă tare, să audă şi cei de la Cotul Pisicii. Dumnezeule... 4 ore şi jumate în Iad! Nu ştiu ce să fac, de unde să (nu) încep ceva, de ce, cum, de când, unde... "vai de capul creierului meu!"... cum devastator şi definitiv zice "antrenorul de îngeri", Nichita Stănescu. Nu?

Mă duc în baie, mă uit în oglindă... şi nu văd nimic. Asta-i neagră. Vorba scriitorului Ion Avram din "Aşteaptă-ne, Lazăre!": "Caii albi erau negri". Şterg oleacă de oglindă şi... mă pufneşte râsul. Arăt exact ca maimuţoiul acela de pe cutia cu cremă. Arăt ca o caricatură genială. Arăt ca un fierar. Ca un miner la ieşirea din pământ. Negreala-i brăzdată în toate părţile. Şi pieptul. Şi abdomenul. Pot zice că-s cioroi haşurat cu cretă albă. Cred că (prin somnul cel de moarte) am plimbat degetele pe toată supra/faţa, aşa, instinctual, să mă apăr de ceva... ca şi cum aş fi vrut să declanşez un fel de alarmă în caz de pericol! Fum, şlam, funingine! Din tavan până la glezne! În toată casa! Ca la oţelărie!... (Stai să vezi!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 656 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2024 14:26

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro