Sigur că da, exact aşa l-aud pe prietenul meu: "Vine în parcul Libertăţii, în fiecare zi, se aşează pe banca de lângă Mazeppa, priveşte nişte poze, dă-n plâns, frământă văzduhul cu ochii parcă stinşi/aduşi în fundul cuibarelor neclare şi se dă în/depărtării, aşa, ca şi cum totul e-n regulă, totul stă sub semnul unui normal firesc!"... Şi continuă în ogradă, sub alun, la masa cu două pahare şi cu vin din care se înfruptă numai doi voievozi: Voievodul Libertăţii Moldave şi Voievodul Limbii Române. Adică: Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu: "Bătrâne, să nu crezi că glumesc! Chiar în fiecare zi, fără nici o excepţie, doamna aceea nălucitoare/năucitoare, tăcută şi bizară ca o plantă halucinogenă, vine agale, parcă plutind, parcă din altă lume şi parcă aşteptând/căutând pe cineva! Ieri, de pildă, mi-a stârnit şi mie un fel de curiozitate şi m-am apropiat de banca ei, unde zici că aţi stat alături! Şi am salutat-o! Dar nu mi-a răspuns! Cred că-i sunt indiferent!
De fapt, mai mulţi plimbăreţi prin parc i-au zis bună ziua, dar s-au ales cu cea mai tare tăcere din partea Alcătuirii, cum o alinţi tu! Şi nu cred că-i surdă! Fiindcă, în joia trecută, o cinteză des/cânta printre frunzele copacului de deasupra ei... şi am surprins-o uitându-se în ramuri! Şi nu cred că-i mută! Pentru că, tot în joia trecută, am zărit-o şoptind ceva, parcă, n-am înţeles ce, printre lacrimile-i căzătoare pe ecran! Din când în când, întorcea capul spre nord-est, ofta, întindea braţele spre ceva ne/văzut numai de ea! Dacă, totuşi, nu poţi sau nu vrei să-mi dai crezare, n-ai decât să te duci mâine în parc şi să te convingi! Da?... Dar de ce nu bei oleacă de vin? Cumva, te-ai apucat de lăsat? Ia citeşte-mi şi mie o poezie de-a ta, că-mi place ordinea cuvintelor tale! Da?"...
Beau două pahare (fără răsuflare) şi vorovesc (nici tare şi nici încet) două cata/strofe din ultima pagină a volumul amintit zilele trecute: "Ascult sub stele perpendiculare/ stingându-se frumos galactogame,/ mă mir şi mă întreb de mult, Adame:/ ce zgomot face cântecul când moare!?/ Ascult cum trece lumea viitoare/ din sine-n sine, piere şi nu piere,/ zic bun venit şi zic la revedere: ce zgomot face cântecul când moare!"... Beau (tot pe nerăsuflate) două pahare cu vin. Prietenul mai toarnă încă unul şi mă studiază, de parcă aş fi nu Gânditorul de la Hamangia, ci Hodorogul de la Tirighina. Apoi, sub răcoarea deasă a alunului pe care-l doare-n veveriţe de încălzirea globală, ne întrebăm cum stăm cu prispa casei... dar, în mod sigur, fiecare se gândeşte la "răceala" doamnei din parc!... (Stai să vezi!)
