Cu iertarea-i greu. Foarte greu, dacă nu-i imposibil. Cum, oare, să dau lucrare de control la iertare când hurui de păcate? Nu cred că-i de aflat în lumea asta (şi nici în altă lume) vrun păcătos mai mare decât mine, vrun netrebnic bun de dat exemplu de model, cum sunt eu. Stâlpul firesc al infamiei lipseşte din mijlocul satului... şi cred că nimeni nu (mai) are timp să supună oprobriului un rătăcit conservator şi un romantic pesimist în ceastă lume contemporană, în ceastă lume umplută cu glorie şi cu fericire, în ceastă omenime triumfătoare-n banalităţi, cotrobăită de superficial, cu creierul neted, cu trupul şi cu sufletul chitite pe putreziciune, pe spurcăciune şi pe bietele şi umilitoarele bilete de bancă! Nu?...
Şi, totuşi, trebuie să dau lucrare de control la iertare! Sunt obligat! Uite, mă obligă ciocârlia din ziarul de ieri! Am luat nota 3,14... cu suspendare... pe coala în care am scris despre ea, pentru ea, la ea! Mă obligă să-mi cer iertare de la cântecul ei înălţător până la la ultimul Cer şi coborâtor până la ultimul Pământ! Mă obligă să dau lucrare de control la iertare, adică să-mi aduc aminte de Mama, că tot am fost la mormântul ei şi mi-a spus că mai am mult de ispăşit, mai am mult până la mântuire! N-am încotro! Nu pot călca pe cuvântul ciocârliei, pe cuvântul Mamei! Trebuie să mă comport în consecinţă! Aşa trebuie să mă comport: "Cer iertare, mamă! Sunt departe! Ştiu! Să nu spui la nimeni că mereu târziu vin până acasă şi-mi aduc aminte mânurile Tale pline de cuvinte! Nu fi tristă, mamă! Iartă-mă încet! Căci mă bate gândul mâine să regret lacrimile Tale sincere şi rare pe aceeaşi simplă şi de mult cărare! Bucură-te, mamă! Tu m-ai învăţat să nu-mi treacă foamea voastră de Curat, foamea de Iubire, foamea de Fântână, setea de Păcate care mă îngână! Pregăteşte, mamă, busuioc frumos! Mâine, vin acasă, singur şi pe jos! Rune de icoană mi se face gândul c-am uitat cum dorul piere, dezvăţându-l! Spune-i tatei, mamă, că albastrul lui n-o să stea vrodată-n ochii nimănui! Şi să ţină Luna-n teiul de la poartă: leagăn-legănare-artă-pentru-artă!... Şi mai spune-i, mamă, că-s la locul meu... vremea-i foarte bună… numai Dumnezeu poate înţelege, ştie să mai dea plânsul bucuriei când e vreme rea!... Praf şi pulberi, mamă, hohotesc şi vin! Vin şi se aşază mult! Foarte puţin cred că mai durează până vin acasă, singur pe cărarea simplă şi adeasă!... Tocmai de acolo, tocmai de atunci mi-au bătut la uşă nişte păsări lungi şi mi-au spus la streşini gândurile Tale învelite-n două Lacrimi Catedrale!"... Nu?... Sigur că da!... Pe umărul meu stâng, ciocârlia-şi durează cuibar! Trebuie să am grijă, dacă vreau iertare! Parol!
