Oare cine locuieşte-n ceastă stranie odaie?/ văd că nu răspunde nimeni la bătaia mea-ndelungă!/ şi nu văd nici o lumină, şi nu văd nici o mişcare/ de perdele, de fiinţă... vro fantomă, să-mi ajungă/ şi să-mi ostoiască pofta de Dantelărie gratis,/ de cotrobăit prin poduri de biserici şi de palmă,/ de umblat prin cest (ne)mernic Timp tâlhar şi mut şi tâmp/ când pot bine, foarte bine să dispar din iastă valmă,/ să mă duc tocmai Acolo, unde nu-i nici o greşeală,/ unde şade chichirezul şi m-aşteaptă lăcrămând/ cum (atuncea, în pădure) cea Făptură (i)reală,/ singulară pe distanţa dintre leagăn şi mormânt,/ singulară pe cărarea dintre mine şi Nimica,/ dintre visul meu şi lumea surdomută şi lălâie,/ care plămădeşte pizma şi sădeşte (ura)frica,/ şi sfărâmă Visul, Taina... şi striveşte sub călcâie/ tot ce-i dor, tot ce-i candoare, tot ce-i linişte... şi râde,/ hohoteşte ca o ţoapă dată-n sec şi în dambla,/ ricanează şi-şi ascute halebarda, ca un gâde/ gata să-şi pornească „lucrul” cel cu viaţa Mea şi-a Ta!
Da... Făptură (i)reală... căci şi Este şi nu Este...!.../ Este undeva, prin jurul Celui Punct fără de margini,/ şi aşteaptă să înceapă, şi aşteaptă să se-ntâmple/ cea mai straşnică şi Sosire, cea mai straşnică Poveste/ dintr-o Carte ne(mai)scrisă, cu nenumărate pagini.../ şi tot speră să (se)-audă Izvorârea, să se împle/ cea fântână părăsită, dintre Ea şi Eu, fântâna/ cea cu gura-n jos, înaltă şi lăsată la-ndemâna/ Nimănui, pe o costişă, pe o vale, într-o râpă.../ într-un Timp al firii caste şi-al păpuşilor de cârpă,/ al şotronului pe drumuri, prin ogradă, prin ţărână/ când prin vraja înserării s-auzea cum se îngână/ razele de lună nouă,/ razele de lună plină,/ cu tăcerea şi mireasma aşteptării în grădină,/ sau la poartă, sau la uşă, la pârleaz, la tei, la teică.../ e-he-hei, ce scumpă dodă!... e-he-hei, ce candid neică!
Da... Făptură (i)reală... căci şi Este şi nu Este...!.../ Nu E undeva, în Centrul unui Punct pierdut în Sine,/ nu-i departe, nu-i aproape, nu-i nici Nicăieri... e Peste/ vis şi gând, închipuire, înclinaţii genuine.../ dincolo de (ne)răbdare, de sfârşituri şi-nceputuri.../ chiar aicea, lângă mine, la distanţă de doi fluturi,/ la distanţă de-o Iubire, de un Vers, de-o Poezie...!.../ Ea e Doamna şi nu-i Doamna, scumpa mea Dantelărie!
[(pre)text publicitar: „singurătate (geam de monastire) / prin tine-şi trece timpul puritatea/ dinspre trecut... sau din închipuire…/ plătesc (pe rând) cu naşterea şi moartea!// atâtea chipuri: linişte pe targă,/ în flori de câmp, în piatră, în altare.../ cu ochii stinşi, dar fără să se-ntoarcă, ajunge (iar) în punctul de plecare!/ şi iar îmi traversează carotida,/ şi ud cu sânge linii de sosire.../ o!... eli!... eli!... plânge piramida!/ singurătate (geam de monastire)”] (Ion Mutelcă - „Despre Lumină”) (Stai să vezi!)
