Urc în autobuz şi mă cam sâcâie un picior. Vreau să mă aşez, dar nu mai sunt locuri. Mă uit mai bine şi văd două scaune libere tocmai la spatele vehiculului, lângă motor. E bine şi acolo, e şi mai călduţ, afară bate vântul…dar n-am cum să pot ocupa un loc din cele două, fiindcă pe toate trei stă răscrăcănat un tânăr om uriaş, cu ochelari de soare, cu glugă şi bocanci de târtan, mestecând şi pocnind din gumă… Mă rog, fiecare poartă ce vrea şi cum vrea, ştiu că bunul simţ a rămas în urmă!…Vă rog frumos, daţi-mi voie să mă aşez pe unul dintre scaune, mă doare un picior! - zic spre răscrăcănat şi mă pregătesc să iau loc…Dar individul, nici gând să se dea mai încolo, adică să ocupe numai un fotoliu… Îl mai rog o dată, şi încă o dată… însă nici un răspuns, nici un gest din partea magraonului nesimţit… Din spate, un cetăţean limpezeşte situaţia: nene, nu mai strica orzul pe gâşte, este surd şi orb şi mut, l-a mai rugat cineva să se dea la o parte, asta-i situaţia!… Încerc să înţeleg, să mă resemnez… lasă, că nu-i prima dată când stau pe picioare! lasă, că nu mai am mult până acasă!…dar piciorul drept mă roade pe dinăuntru…nu-i nimic, mă sprijin mai mult pe stângul!…încerc să uit uitându-mă pe un ziar care comentează despre ultima escadrilă de ţigani aterizată la Otopeni, dinspre Paris…baragladina mută şi surdă şi oarbă clefăie gumă…urmează staţia Neacşu! - huruie difuzorul…După câteva minute, autobuzul opreşte, ţigănoiul se ridică, mă împinge, aud stupefiat: dă-te, mă, în p…mea, la o parte, nu vezi că vreau să cobor, ce stai în calea mea!…şi înjură, şi mă bagă, şi mă insultă, şi coboară râzând, şi lumea se fereşte…
Cobor şi eu la capătul meu. E linişte. Sunt puţin furios. Lasă, că îmi trece.
În drum spre casă, doi romi mari şi doi romi mici, cu glugi de târtani şi şuruburi pe făţălii, stau pe gard şi scuipă pe şinele de tramvai. Peste stradă, doi români mari şi doi români mici, cu acelaşi design şi cu aceleaşi apucături, stau pe gard şi urlă în ritmul manelelor revărsătoare din difuzoarele unei limuzine XXX…Mai încolo, îmi taie calea un vecin şi-mi şopteşte tare în urechi: numai Ştefan cel Mare preşedinte şi Vlad Ţepeş prim ministru mai pot rezolva ceva în ţara asta!
