Londra. Un parc cu oameni şi verdeaţă. Şi cald. Şi frumos. Şi turişti. Şi porumbei. Mulţi porumbei. Chiar foarte mulţi. Şi eu. Şi prietena mea. Hulubaşii umblă de colo-colo şi ciugulesc firimituri presărate din milă şi respect. Ciugulesc chiar şi din palmele întinse parcă pentru a demonstra, pentru a împrumuta oleacă din veşnicia sintagmei "să ai înţelepciune de şarpe şi blândeţe de porumbel"...Sigur că da! sigur că da! - zic eu. Şi cred că zice şi prietena mea. Şi cred că mai zic şi alţii, că doar nu ne dă blândeţea şi înţelepciunea afară din casă, nu? Că nu suntem alfa şi omega, nu?...Sigur că da! sigur că da! - zic...şi mă uit la minunatele substantive cu pene cum şi cât de frumos socializează, cum şi cât de mult îmi toarnă linişte şi admirare în suflet şi în ochi şi în toată alcătuirea mea eratoformă. Un spectacol real, uluitor. Un spectacol sublim, făcător de pace şi iubire, de tămăduire şi înălţare. Sigur că da! sigur că da!
Mă uit la porumbei şi văd inefabilul poetic perforându-mi văzduhul şi retina şi timpanele. Şi gândesc la tine (un tine imaginar, desigur)...şi simt rostogolirea cuvintelor prin iarbă, printre substantivele cu pene: "am auzit că mă iubeşti doar pe-nserat/ şi-am alergat atunci să-nchid lumina-n suflet!"...Formidabil, nu?
Fantastic!...uite un porumbel cu un singur picior! uite un porumbel cu un singur picior!...nu, nu-i adevărat! nu-i adevărat!...nu are numai un picior! le are pe amândouă, dar sunt legate! nu ştiu ce să fac! ba da, ştiu ce să fac! îl ademenesc, îi aştern firimituri din ce în ce mai aproape, spre mine, spre marginea mea, spre capătul mâinilor mele!...şi porumbelul sare, sare, sare, ciuguleşte şi se apropie, şi se apropie...şi pun mâna pe el, şi îl prind, şi mi se umezesc ochii când îi văd picioarele legate cu un fel de sfoară (gută, pare-mi-se)...şi, încet-încet, ajutată de prietena mea, îl eliberez din strânsoarea aţelor...Sărmanul porumbel! are semnul/şanţul lăsat de sfoară până la os! cine ştie de când, cine ştie cât s-o fi chinuit, cine ştie cum s-o fi încurcat sau cine l-o fi legat!...Gata, e liber, îl aşez pe iarbă! doamne, nu ştie să mai meargă cu amândouă picioarele!...uite, păşeşte, se opreşte, păşeşte!...gata, merge din nou! se amestecă în blândeţea celorlalţi!...parcă se aşează pe un umăr imaginar şi parcă vrea să-şi ia zborul spre tine! Sigur că da! sigur că da!
