Sigur că da!... Omar Khayyam: "rămâi să mai ciocnim o cupă/ la hanul vechi de pe coclauri/ căci pentru vin şi pentru tine/ mai am în sân trei pumni de aur!"... Sigur că da! şi să vezi, apoi, cum tot nordul se apropie (tiptil) de sud! şi să-l auzi şi să-l vezi pe Bacovia cum zice definitiv "adio, pică frunza!"... şi cum galbenul cade în uitare şi în aşteptarea primăverii! şi cum universul Mare se înclină şi scârţâie plin de gratitudine şi respect la picioarele universului Mic!... Sigur că da! citesc "Lacustră" şi citesc "Ulciorul"! şi fac un pas, doi paşi, trei paşi... în marea catedrală a măruntei mele deşertăciuni, întind o mână spre semnul crucii şi aud cum porneşte din toate părţile orga devastatoare a iubirii! şi mai aud nişte cuvinte muiate în muzici astrale, cuvinte care îmi amintesc şi îmi împrospătează bucuria şi teama de neant: nici o măsură nu scurtează lungimea pasului defect, pentru că defect a fost pasul pe uşile păcatului primordial, păcat afurisit şi iertat întotdeauna!... Oare să mă apuc de lăcrămare? oare să mă sprijin pe sudalmă? ce mai contează plânsul?! ce mai contează barda zvârlită în baierele cerului şi în pletele lunii?! ce mai contează toate acestea şi toate celelalte... când călimara nu mai are nici măcar un strop de cerneală vie... când cioburile călimării nu mai sunt aducătoare de noroc şi când linia (aceea) din palmă se surpă şi anunţă instaurarea definitivă a zădărniciei... şi când numai Dumnezeu mai înţelege cuvântul singur în pustie: cuvântul în suflet, cuvântul în gând, cuvântul în mugur, în frunză, în floare, în năvălirea spre afară, în faşă, în cântecul de leagăn... şi-n toate cele sfinte şi păgâne alcătuiri?!... Sigur că da! citesc şi mă pregătesc încet, frumos şi continuu pentru aşteptarea sosirii primului şi ultimului cuvânt, cea mai superbă aşteptare de dinaintea primului cuvânt şi de după ultimul cuvânt: pun gutui şi dumitriţe în carul mic şi în carul mare şi în toate carele din lume, pun frunze calde, pun clondire cu vin, cu ambrozie, cu nectar, pun bătaie de vânt şi apă de nu-mă-uita!... Sigur că da! la poarta aşteptării şi venirii pun şi o mireasă (mireasa lui, a cuvântului, singura mireasă fără oprire)... pentru că, în fiecare clipă, cuvântul pleacă şi vine să-şi caute floarea de mire, să prindă ultimul cântec şi ultimul strigăt al păsărilor, ori poate primul cântec şi primul strigăt al crucilor cu pene, al toamnei şi al mirării!... Bacovia: "şi parcă dorm pe scânduri ude/ în spate mă izbeşte-un val/ tresar prin somn şi mi se pare/ că n-am tras podul de la mal"... Sigur că da!
Nişte dumitriţe pentru George Bacovia şi Omar Khayyam (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
