Intr-o aproape amiază de iulie, aproape de Sfântul Ilie, se lasă o căldură infernală, dar curată. Dinspre nord-est, cam din dreptul Moscovei, se bulucesc înspre Zimbru nişte mormane de nori nimbus amestecate cu cirus, adică din ăia care dau cu grindină, nu cu mila Domnului. Însă, vorba lui tata, în vreme de secetă e bună şi ploaia cu piatră, nu?... Uriaşii cu burta plină de piatră dau năvală pe liniştea piciorului de plai. Fulgeră, tună, vântul se năpusteşte, păsările se ascund, oamenii se ascund... eu nu mă ascund, mie îmi place (asta-i muzica (aia) care-mi place, nu?)... chiar îmi place să stau în mijlocul câmpului ori dealului, chiar mă satisface frica sătenilor!... uite, un ţăran aleargă şi bate clopotul! cică a auzit el (undeva) că dangătul bronzului alungă norii!... şi-l bate! şi-l bate! şi-l bate!... şi mintea îmi umblă şi întreabă, umblă şi socoteşte: de ce nu bate clopotul şi la botez? de ce nu bate clopotul şi la nuntă? oare, pentru clopotar, viaţa o fi aşa de măruntă? o fi aşa de lipsită de importanţă? de ce nu bate clopotul şi la naştere? oare naşterea-i dezîndurare? Oare botezul o fi umbră de splendoare? crede careva că nunta-i cuibar cu pui de lele?... Sigur că nu!... la urma urmei, viaţa nu începe ca o prefaţă la necunoscut? la urma urmei, moartea nu-i cea mai mare greşeală când o luăm în glas şi ne rugăm cu ea prin monastiri şi prin catedrale? nu cumva moartea este cel mai mare păcat când, la naştere, ne rugăm la ceruri să nu ne ferească Dumnezeu de nici o minune?... (se zice că fiecare cere botezare şi nuntire! oare din cauza asta clopotul trebuie să stea şi să se mire?)... Uite, mă uit cum alde nimbus şi cirus şi cumulus lapidează tot ce întâlnesc în cale, sfărâmă toată munca ţăranilor, chiar şi pe cea a ţăranului care, iată, bate clopotul în zadar, din ce în ce mai tare!... iată, s-au rupt baierele cerului, parcă un fel de răsplată cere cel de Sus! parcă trebuiesc plătite păcatele!... şi îmi vine să cred că nu ăsta-i rostul clopotului, nu trebuie să-l batem de capul nostru! are şi el ceva de spus, dar nu aşa, la întâmplare, cum îi trece prin scăfârlie nu ştiu cărui muritor!... (un ţăran a tras clopotul când i-am călcat o găină cu bicicleta! altul a tras clopotul când feciorul său cică bătea tablă pe casă, a adormit şi a căzut şi şi-a făcut nasul ferfeniţă, şi şi-a spart trei coaste!)... uite, sunt murdar de pâine şi sunt murdar de apă! mănânc oleacă de pământ! ultimul dangăt al clopotului se sparge de costişă!... mă uit în depărtare şi zic: bună dimineaţa, toamna/doamna mea!
Cea mai frumoasă dimineaţă de mâine (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
