O voce în rochie de stambă decolorată de soare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe prispă sau în ogradă, dimineaţa. Sau în grădină. Sau pe vale. Sau pe deal. Oricând. Cu vocea spre zori, spre răsărit. Spre facerea boabelor de rouă. Spre în/cântecul şi des/cântecul mirărilor cu pene. Spre mirarea acestora toate. Şi în fiecare zi. Poate o aude şi o vede cineva. Poate o aude şi o vede ceva. Poate se sfărâmă vreun filantrop de admirare, s-o asculte, şi s-o ia, şi s-o ducă la Şcolile Înalte ale Muzicii, unde vocile se şlefuiesc şi se presară în coordonatele lumii acesteia, se eternizează şi se fixează şi fac să vibreze înalt şi adânc mulţimile timpanelor omeneşti, inter/stelare,  sub/cuantele aritmeticilor inter/galactice, chiar toate cele sfinte şi păgâne alcătuiri din totul şi din nimicul Necunoscutului fascinant şi devastator, deopotrivă!...

Da, asta se întâmplă mereu cu vocea acestei fete în rochie de stambă arsă de soare, cu sandalele pe dos ori cu picioarele goale prin ierburile şi prin spinii copilăriei! cu vocea aceasta invidiată de păsări! cu vocea aceasta unică pe coclaurile Rădeştilor! cu vocea care poate ridica trei octave, adică douăzeci şi patru de trepte, pe intervalul dintre două sunete ale gamei diatonice! cu vocea aceasta de soprană, adică de atingere a unui registru acut, foarte înalt! adică de parcurgere cu mare uşurinţă a liniilor şi contururilor melodice dificile! adică executarea dramatică, lirică, lejeră şi de coloratură a sunetelor care-şi caută armonia pe marginile sferei şi în centrul acesteia! adică, poetic spus, învăluirea şi cucerirea înfrigurării cu căldură, împrejmuirea şi cucerirea căldurii cu înfrigurare! ori, şi mai poetic spus, rezolvarea paşnică şi răscolitoare a cunoscutei şi celebrei rugăminţi a lui Arhimede: "noli turbare circulos meos!"...

Sigur că da! Tincuţa Boza, fata în rochie de stambă decolorată de soare şi de mâinile spălătoare ale mamei sale, Măriuca, a cântat şi a descântat pe meleagurile copilăriei şi ale adolescenţei, dar nu a avut norocul mirării cu pene de privighetoare, cu pene de mierlă, cu pene de ciocârlie...mai cântă şi acum, când, iată, împlineşte, astăzi, o mie şi una de clipe, o mie şi una de nopţi, o mie şi una de căutări, o mie şi una de rostogoliri pe coastele divine ale poeziei moldave!...Sigur că da, cu tot respectul şi gratitudinea de care sunt în stare, îmi permit să-i urez "La mulţi ani!" şi să-i spun că sprijinul dumneaei pentru cântecul şi cuvântul gălăţean porneşte dintr-o floare de salcâm, de atunci, şi ajunge, chiar acum, în bibliotecă!

Citit 3539 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Noiembrie 2012 16:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.