Nu plouă. E dimineaţă. Foarte dimineaţă. Cum se ştie şi cum se zice, sătenii se trezesc cu noaptea în cap. Că-i vremea prăşitului. Şi nu-i timp de zăbavă. Nu-i timp de pierdut la somn şi la taclale. Sapele sunt bătute de cu seara. Ce înseamnă sapă bătută? Simplu: se pune gura sapei pe o nicovală profesionistă ori improvizată şi se bate cu ciocanul până se ascute. Că doar n-ai să te duci pe tarla cu gura sapei tocită sau ştirbă, că nu ai spor nici cât stă un câine în coadă. Bineînţeles, chiar şi mâncarea, şi mămăliga, şi toate celelalte sunt pregătite de cu seara. Şi, dimineaţa, înainte de plecare, scuturăm doar mere, smulgem unu-două smocuri de ceapă, punem cobiliţa-n uşă, să vadă lumea că nu suntem acasă, ne facem semnul crucii spre soarele care încă nu-i suit pe deal, fiecare este rugat/îndemnat/obişnuit să zică (în şoaptă) Doamne-ajută!...ne suim în căruţă şi, hăis! cea!...hăis! cea!...plecăm la dracu-n praznic, fiindcă tocmai acolo şede şi huzureşte via bunicei, fiindcă tocmai acolo se află şi se înalţă spre cer hectarul cu păpuşoi al colhozului abia înfiinţat!...Şi mergem, şi mergem!...Suntem mulţi: fratele şi patru surori ale mamei (Constantin, Doroftia, Veronica şi Victoria)...şi eu, nepotul acestora, luat ca să am grijă de boi, să aduc apă, să ascult cum creşte iarba, cum urlă ţâncul pământului să-i fac linişte, să-i dau măcriş, aişor şi baraboi, să-i cânt şi să-l leagăn pe picioare, mânca-l-ar moartea de ţânc!...Şi mergem! şi mergem!...şi începe să plouă! şi mătuşile mă învelesc cu un ţolic, să nu mă trohnesc, să nu câştig vreo boală, că mă beleşte mama, nu alta!...Ele şi el îşi pun câte un sac de iută, făcut glugă, pe cap!...Nici gând şi nici vorbă de întors acasă!...simt ploaia cum trece prin ţolic, prin cămeşa mea de cânepă, prin piele, prin oase, prin loitrele şi prin coşul căruţei, prin boi şi prin sufletul boilor! simt şi văd cum se înmoaie jugul, proţapul şi resteiele, aud cum trece apa prin tot şi prin toate...şi cum se duce în pământ, unde îi este locul şi unde ne este locul...(vorba poetului: din apă, Doamne, m-am născut/ şi m-aş întoarce-n apă!)...Gata, am ajuns la hectar, dăm jos bagajele, iese soarele, norii se duc la alt praznic, mătuşa cea mai mare dejugă boii!...până se zvântă lutul, până se face bun de prăşit, nu durează mult!...Şi, mai o melodie, mai o vorbă de duh, mai o glumă, mai un vis călare pe libelulă!...gata, soarele frige, unchiul dă iama la traista cu mere, mătuşile scuipă în palme şi încep prăşitul!...Stai să vezi!
Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (I) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
