Aproape de poartă, aud viţa de vie trosnind în soba de afară. O zăresc pe bunica mestecând mămăliga. Ce mămăligă din păpuşoi albi! Îţi vine s-o mănânci goală, nu alta! Laptele-i stat din fiert. Ce lapte bun face vaca păscută de mine! Îţi vine să-l bei gol, nu jucărie! Sar scântei din foc. Bunica se uită la ele şi zice că s-ar putea să apară niscaiva musafiri, că tare de mult nu i-a mai trecut cineva peste prag!... Intrăm în ogradă. Întunericul e aproape gata şi din ce în ce mai des. Te împiedici de el, nu glumă! Mătuşa cea mare scoate boii din jug. Ăştia o privesc în şoaptă şi în semn de mulţumire, apoi se aşează şi încep să închidă ochii, puţin câte puţin, cum se închide regina nopţii, dimineaţa. Aud cum bunica Maria ne strigă la masă. Mâncăm lapte cu mămăligă. Mâncăm frumos, cu linguri de lemn, pe săturate. Mâncăm la lumina surcelelor din vatră. Aproape adorm pe scăunelul cu trei picioare, rotund. Şi masa-i rotundă. Cu trei picioare, şi ea. La marginea prispei, pe un pietroi de râu, mătuşa cea mare mă spală pe picioare. Cu o piatră de râu mai mică mă spală. Să se ia bine toate substantivele adunate printre deşte şi crăpături. Altfel, dorm agitat şi visez urât. Mă cam doare. Mă cam ustură. Că-i dată naibii leşia. Gata, mătuşile se duc în odăile lor. Bunica, ultima, se duce să se hodinească în chilerul de la vale. Eu şi unchiul ne culcăm pe prispă. El, mai ostenit decât mine, începe să doarmă cât ai zice somn. Eu, cu gândul prin poghiazuri şi la ţâncul pământului singur în hectar, mai am oleacă de umblat încolo şi încoace, fără să merg. Stau întins pe ţolice, învelit cu plapuma. Ce plapumă frumoasă a făcut mătuşa cea mare la războiul de ţesut! Lângă mine stă un oleandru cu flori albe. Stă şi tace. Mai încolo, la marginea păpuşoilor din grădină, stă un măr dulce şi un măr mălăieţ. Deasupra, sub streaşina veche şi huruind de amintiri, doarme un cuib de rândunică plin cu pui de rândunică. Cred că, în seara asta, va să-mi pogoare visul din mărinimia acestor substantive minunate, din braţele grădinii care, iată, seamănă cu o carte de rugăciuni! Bunica o citeşte în fiecare zi, pe toată! Cred că, şi de asta, bunica visează frumos! Adică, zice ea, mă visează pe mine! Gata, simt atingerea somnului! Şi, în loc să dorm, visez că eu sunt ţâncul pământului, şi am venit la bunica Maria, că tare-i plină de suflet şi de mărunţele pentru film!... Sigur că da: sunt ţâncul pământului, sunt la bunica Maria s-o întreb ce face şi să n-o uit niciodată!
Ţâncul pământului şi hectarul cu păpuşoi (IV) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
