Negreşit, a existat totdeauna posibilitatea să fiu (şi eu) regele păcălit de regina Şeherezada, adică de femeia aceasta din bar, care, iată, surâzătoare şi eratoformă, stă cu minte şi uitată lângă mine, picior peste picior peste picior... cuvânt peste cuvânt peste cuvânt... deşi nu mi-o pot imagina decât lebădând, semiramidând, şeherezadând! nu mi-o pot aşterne în chipuire decât ca pe o făptură în levitaţie, ca pe o libelulă ale cărei aripi umblă o mie şi una de nopţi prin coclauri să caute şi să re/însufleţească zmeul mic şi puţin!... Iată, eu beau coniac mare şi bere mică! iată, ea povesteşte şi se uită la mine ca o sirenă de uscat! şi eu ascult şi gândesc elegant despre mâinile sale ademenitoare şi îndelungate: "aceste mâini au fost aripi, aceste aripi au zburat-o până aici... şi până când ferestrele visului meu au sărit din balamale"... lăsându-mi ochii să răscolească apa şi focul şi aerul şi pământul, poate descoperă "un animal marin, care trăieşte pe uscat şi vrea să zboare", cum a zis, pe bună dreptate, un deştept celebru, despre poeţi!... Sigur că da! a existat şansa de a-i fi rege bleg şi supus, însă mereu am fost sclavul îndoielii, mereu n-am crezut, nici în ruptul capului, că (mai) poate exista şi funcţiona şi chiar trăi o astfel de trimitere celestă pe suprafaţa bulgărelui din ce în ce mai prăpădit şi mai stins şi din care oamenii (şi din această crâşmă, desigur) au făcut un bolovan canceros şi cancerigen!... Iată, coniacul mare s-a făcut mic, berea s-a sfârşit!... iată, splendoarea frumoasă şi bizară începe să plutească până la rafturile curate şi pline cu altfel de păcăleală şi cu altfel de moarte!... iată, îmi (mai) aduce încă o bere mică şi un coniac mare! şi începe să continue povestea de sărbătoare cu iubitul ei! şi se uită la mine ca o sirenă de apă! şi eu ascult şi gândesc elegant despre picioarele sale ademenitoare şi îndelungate: "aceste picioare au fost coadă, această coadă a înotat-o printre Scylla şi Caribda... şi până când linia orizontului meu a pornit rostogolindu-se spre punctul orizontului lui, adică spre mine"... poate are şansa de a descoperi şi el, ca şi mine, nu "un animal marin...", ci numai locul unde poate fi "iarbă până când a ostenit lumina"!... Iată, al doilea coniac mare s-a făcut al doilea coniac mic, a doua bere-i gata!... cred că pricepe ce trebuie să facă!... dar nu, mă înşel!... iată, se înalţă puţin pe vârfuri, se apleacă spre urechea mea plină de fum şi de moarte, şi şopteşte: "de-a pururi ne dispreţuieşte luna,/ arzând sublimă ca ioana d'arc"... Stai să vezi!
O splendoare printre nouri de fum şi chercheliţi gălăgioşi (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
