Şi, din nou, coniacul mare se face coniac din ce în ce mai mic, berea mică e gata de mult!... Şi, uite... (splendoarea-i cu plete din ce în ce mai lungi, cu sâni din ce în ce mai ademenitori sub dantelăria mătăsoasă, şi cu ochi din ce în ce mai mari în cuibarele miraculoase ale luminii)... ce fel se uită la timpul şi la spaţiul pe care-l ocup lângă ea! cât de frumos îmi studiază alcătuirea! nu-i vine să creadă că eu, timidul care i-a dăruit atâta poezie, sunt în stare să-mi construiesc decadenţa printre alcool şi tutun, iar nu în braţele delicate ale unei biblioteci!... Sigur că da! nu-i vine să creadă, însă nici nu pleacă de lângă mine, nici nu-mi spune să părăsesc această rampă a pierzaniei şi alienării! nici măcar nu-mi spune să nu mai beau, să nu mai fumez, să n-o mai ascult! fiindcă, iată, începe de unde a rămas cu nopţile de iubire, cu sărbătorirea acestor nopţi de iubire! nopţi care nu au avut şi nici nu au capătul celălalt şi începutul celălalt!... Iată, de data asta, o rog să-mi aducă o cianură mică!... şi, încet, ca într-o tentativă de a mă face complice la nu ştiu ce fel de secret socratic, îmi spune că nu are lichide ucigaşe în rafturile duduind de amăgire şi moarte!... şi, desigur, o cred fără s-o cred, îi spun că nu-mi mai trebuie nimic! mă priveşte cu îndoială, dar cu oarecare şansă de admitere în irisurile sale de pelin! mă priveşte ca o sirenă de alarmă şi îi zăresc două lacrimi amare şi abia stăpânindu-se să nu se strecoare printre gene şi cuvinte! mă priveşte şi-mi murmură despre iubire ca şi cum ar vorbi despre o tragedie în rai ori despre o comedie în iad! şi, desigur, înclin să-i dau dreptate, fiindcă nu există nici rai, nici iad, ci numai un purgatoriu fără sfârşit între aceste două "locaţii" imaginare, convenţionale!... Sunt în stare să o ascult o mie şi una de nopţi! gândesc elegant despre privirea ei îndelungată: "această privire regretă cu nu a rămas în centrul luminii! această privire este gata oricând de uitare! o cred în stare să-şi rişte scânteile şi scânteierile atâtor nopţi de iubire în schimbul promisiunii mele că o aştept Acolo, tocmai Atunci, unde a fost odată ca niciodată şi unde nu era frică de Acum!"... Gata, îi spun că trebuie să plec! îi spun că aştept vreo câteva păsări pe care le-am împăcat să vină să-mi scrie pe geamuri o mie şi una de nopţi de iubire! îi spun că plec până Acum, unde voi găsi orizontul sforăind şi ferestrele sărite din balamale!... Mă uit în urmă şi văd lacrimi amare, alergând! sunt leacuri! le iau! şi ce rău îmi pare că nu a mers şi sirena cu mine!
O splendoare printre nouri de fum şi chercheliţi gălăgioşi (V) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
