Vine primăvara. Aşa hodorogesc experţii în climă şi specialiştii în căldura globală, care, cică, a luat-o razna, nu mai încape în termometre, nu mai are ce-i face nici Celsius, nici Kelvin, nici Fahrenheit, nici tatăl autorizat al temperaturilor înalte, domnul Sarsailă. Chiar şi Domnia Sa zice că a băgat-o pe mânecă, nu ştie cum să se mai apere şi cum să-şi mai apere supuşii, discipolii, prietenii. Până şi duşmanii se reped să-i ceară o mână de ajutor, însă Marele Michiduţă dă din coadă persuasiv şi varsă lacrimi întru îndurarea Celui şi mai de Sus, invocă tot felul de zei şi împăraţi, este în stare să le ducă în ofrandă chiar sufletul său umplut cu tristeţe, chiar şi trupul său cătrănit de supărare şi grijă!...Vine primăvara! vine dinspre Bârlad! pare ciudat, însă, în anul acesta, dinspre Bârlad vine! dinspre nord, adică!...Vine multă şi repede! şi, dacă nu merg s-o aştept în gară, trenul nu opreşte, iar ea, de dragul Moldovei de Sud, sare din mers...şi poate să-şi rupă picioarele, poate să moară, poate duce la disperare vreun Vronski, poate băga în puşcărie vreun impiegat cu lanternă, scândură verde şi durere în cot!...Carevasăzică, merg s-o aştept! nu iau flori, că aduce ea! cică-i singură în tot trenul! stă lângă mecanicul/pilotul automat şi se roagă să fiu pe peron! în rest, toate vagoanele sunt pline cu flori, cu fluturi...cu amintiri tocmai de când primăvara venea dinspre sud, de când venea pe jos, încet, doldora de linii cu aripi, mirări cu pene, descântece de nuntă şi simfonii vivalde!...Sigur că da! altfel de primăvară era!...dar, până la Re/facerea lumii, trebuie s-o aştept şi s-o primesc pe asta, fiindcă n-are nici o vină în acest iureş de scufundare în Sine a Sferei de lut!...şi, pentru că mi-a promis, anul trecut, că-mi aduce un mic Îndreptar de Taine şi Porunci, am un motiv în plus să mă grăbesc, să nu ratez posibilitatea de a fi primul cititor al Îndreptarului, de a crede că, într-adevăr, Sarsailă nu-i chiar aşa de negru, Tartarul nu-i chiar aşa de speriat! ba, dimpotrivă, aici nu-i plictiseală şi lene ca-n Rai!...Gata, e timpul să mă grăbesc, trenul ajunge exact la fără un sfert, şi deja-i şi un sfert! mai am juma de oră, aud fluierul locomotivei cum trece prin Târgu Bujor!...Nu-i nimic, am vreme să nu fie târziu, deşi merg pe jos!...uite, deja simt căldura cum bate, şi cum creşte, şi cum se apropie, şi cum se roagă să fiu în gară!...nu ca anul trecut, când am ajuns exact în clipa când sărea pe fereastră, dar am prins-o în braţe!...Şi, apoi, am lăsat-o...să se poată întoarce acum!...Să vezi!
Scurtă întâmplare până la gară şi înapoi (I) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
