Până la gară, calea este foarte cotită. Vorba aia: încurcate sunt căile... până acolo!... Dar e bine! decât să mă plictisesc pe o linie dreaptă, e mult mai ispititoare o linie strâmbă, cum era cărarea aceea din lanul de grâu! şi e mult mai interesant să (mă) văd cum dau mai multe colţuri, o grămadă de colţuri, pe această cărare!... Uite, deja-i şi douăzeci, şi sunt abia la al treilea colţ, în faţa Spitalului! şi văd o ţigancă singură şi foarte frumoasă! şi văd lângă ea o cutie de creioane plină cu ghiocei! şi văd că nu cere şi nu cumpără nimeni! şi văd cum splendida gitană, subţire ca o vioară şi în rochii cu albastru de viorea, îmi zice sau parcă ar vrea să-mi zică: "ia şi tu, ia şi tu oleacă de ghiocei! ştiu că te duci în gară! am ghicit! ştiu că te duci s-o aştepţi! nu te duce cu mâna goală, că nu-i frumos! nu pot spune că-i urât, însă-i minunat ca nişte ghiocei dinspre sud să aştepte şi să tremure şi să întâlnească nişte ghiocei dinspre nord! uite, ia bucheţelul ăsta lung şi mai alb decât cel mai alb alb din lume! ia-l şi dă-i-l când se dă jos din oprire! că acest alb se potriveşte acelui mov din rochia ei! ştiu că ai mare admirare pentru mov! am ghicit! dă-i acest alb, şi ai s-o câştigi pentru totdeauna! ia-l, că nu costă nimic! ar fi o blestemăţie să vindem alb! albul nu se vinde, aşa cum nu se vinde nici negrul! de fapt, acestea nu sunt culori! acestea sunt primele limite ale luminii!... şi, de fapt, nici o culoare nu ar trebui să se vândă! ce, curcubeul ne cere plată pentru că ne lasă să ne uităm şi să ne mirăm cum sprijină cerul? şi cum îl ajută să nu cadă pe pământ? să nu se prăbuşească, adică, de ciudă că a rămas fără apă? sau de bucurie că ne-a făcut-o ploaie şi ne-a dat-o să nu murim, să deschidem ochii în sus şi în jos şi să simţim cum înaltul şi adâncul ni se suie în sânge şi în oase?... hai, ia ghiocei, ia măcar oleacă, ia şi dă-i-i cu tot cu suflet! că ştiu că ai suflet! am ghicit! dă-i-i cu tot cu inimă! că ştiu că ai şi inimă! am ghicit! dă-i buchetul şi spune-i că o rog frumos să treacă şi pe la mine, dacă are timp şi dacă nu are treabă mai importantă în altă parte! spune-i că vreau s-o descânt, să se facă frumoasă cum odinioară, să nu se mai grăbească! spune-i că ea trebuie să vină numai primăvara!... hai, ia două buchete, ca să-i dai unul şi la plecare! că ştiu că nu stă mult! am ghicit! vine repede şi pleacă devreme!"... Sigur că da! iau doi snopi mărunţi de alb, îi mulţumesc ţigăncii până la pământ... şi dau să plec spre gară!... dar, după ce dau încă un colţ, mă opreşte un gând!... Stai să vezi!
Scurtă întâmplare până la gară şi înapoi (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
