Scurtă întâmplare până la gară şi înapoi (IV)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ehei!...se aude cum începe ţiganca un cuvânt, două cuvinte...cum încep s-o ascult şi să-mi placă să cred că nu m-a păcălit gândul acela lăsat pe jos, atunci, când eram fante de treflă deghizat în Cavalerul Veselei Figuri!...Şi iată ce aud şi ascult printre lacrimi rare, de făptură (aproape) ireală, de arătare cu ghiocei pe dinăuntru şi pe dinafară, de punct unic şi terminus şi tămăduitor (parcă) în scâncetul rotundului de lut: "sigur că da! nu m-am îndoit niciodată că te întorci să mă întrebi, să-mi mărturiseşti regretul plecării grăbite! desigur şi negreşit, primăvara nu trebuie să-şi rupă şi să-şi spargă arcadele şi picioarele, nu trebuie să fie arătată cu degetul, şi nici strâmbată, şi nici luată peste picior, şi nici şfichiuită cu voroave sărace şi murdare, de parcă ar fi orfelină, de parcă ar fi ultima primăvară (de) la noi!...desigur şi negreşit, îţi răspund, însă nu ştiu dacă ochii tăi pustii (de singur şi filozof) pot să îndure ce vei auzi, dar fără să-şi rostogolească plânsul şi fără să-şi irosească aiurea verdele în alcătuirea dezamăgitoare a deşertăciunii!...aşadar, iată, eu vin de departe, vin tocmai din pădure! m-a însoţit un gând al tău, cum ţi-a spus! poate să-mi fie martor! poate să jure că am fost acolo, că acolo-i departe, din ce în ce mai departe! şi ştii sigur că acest gând al tău nu minte! cât a stat cu mine şi m-a ajutat la ghiocei şi la singurătate, am văzut şi am auzit că-i sănătos la cap! chiar am vrut să fie al meu, dar a zis că nu te părăseşte niciodată, chiar dacă tu îl uiţi şi îl părăseşti când eşti plin de tine!...da, vin de acolo, tocmai din pădure! acolo, nu-i nimeni! acolo, tristeţea mai are oleacă şi devine exemplară! acolo, nu mai sunt nici păsări şi nici animale! acolo, nu mai vin nici regine şi nici regi! nici prinţul din Levant nu mai vine "să sune până moare...către cerul senin" (cum ştii că scrie Doinaş)! nici un poet nu mai vine să caute moartea căprioarei printre urlete de lup şi printre frumuseţi catedrale!...a rămas numai Muma Pădurii! a rămas să aibă grijă de alb! dar, fiindcă ghioceii nu-s de pripas, această mumă pleacă, uneori, să-i aducă tocmai aici! trebuie să-i aducă cineva până la dumneavoastră, nu? chiar dacă-i aduce şi îi ţine într-o cutie de creioane, nu? nu-i aşa că tu ai luat creioanele, să ai cu ce scrie despre mine, deşi nu ai aflat, încă, cine sunt? gândul tău, acela, mi-a spus că tu eşti hoţul de creioane, că le-ai scris pe toate!...ştii ceva? ultimul ceva? dacă nu ştii, află că eu sunt Muma Pădurii şi că nici eu nu mai am mult până la sfârşit!"...Stai să vezi!

Citit 3649 ori Ultima modificare Marți, 11 Decembrie 2012 14:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.