Constantin se apropie cu un aer dojenitor/tămăduitor, cu ochii mai mult la pasărea moartă, decât la mine!...Oare cum a venit? oare de unde a venit? oare cum a ieşit din moarte? ştiu sigur că a murit, fiindcă l-am văzut în sicriu, i-am tras clopotul, l-am condus până la biserică, până în groapă...! nu cred că mă înşel! el era mortul cel tânăr, de optsprezece ani! el este viul cel tânăr, de optsprezece ani, care se apropie de mine şi de izbânda mea! oare să-l fi impresionat aşa tare astă victorie, şi a venit să mă vadă, să mă felicite pentru sfârşitul mirării cu pene negre, ori a venit doar să mă muştruluiască, să mă pedepsească într-un fel?...Se apropie, mângâie încet penele moartei, clatină degetul a dezaprobare, scoate săgeata din pasăre, mă întreabă de ce, nu ştiu ce să-i răspund, începe să-mi fie frică...încep să încremenesc văzând cioara cum mişcă din gheare şi din pene, cum se ridică şi cum nu se uită la mine, cum se înalţă în zbor, pe vârful arborelui, pe creanga legănătoare de dinaintea morţii!...şi, deodată cu acest zbor ciudat, văd plecarea lui Constantin, aşa, ca un abur, ca o fantasmă, fără cuvinte şi fără să mă privească, fără să spună adio sau la revedere!...văd şi nu ştiu ce să fac, nu pot articula nici o vorbă, n-am cui să cer iertare, simt că nimeni nu mă mai acceptă, nu mă mai caută, nu mai vrea să ştie de mine!...văd şi simt o arsură/înţepătură straşnică în piept, chiar în inima rea şi putregăioasă!...aşa, ca pe o străpungere de săgeată simt această lovitură!...simt şi mă trezesc din somn şi din vis!...şi înmărmuresc: chiar sunt perforat de săgeată, de săgeata pe care o trăsesem spre sfârşitul ciorii, spre croncănitul acela teribil şi indiferent!...Sigur că da: săgeata nu nimerise ţinta cu pene...şi, iat-o, zbârnâie în baierele inimii mele, îmi porneşte sfârşitul, simt cum coboară alt fel de întuneric...!...Iată, se revarsă zorii! mirarea croncăneşte în vârful salcâmului, în cuibarele ochilor îmi intră un fel de păianjeni!...abia mai aud o voce dinspre peste tot: "ai văzut? te-ai convins? să nu mai ucizi niciodată, nici să nu încerci să mai ucizi vreo pasăre, vreodată! de data asta, scapi! smulge săgeata din inimă şi du-te acasă! nu poţi să mori aşa devreme! e păcat să mori aşa tânăr! nici măcar să mori nu ai învăţat! pur şi simplu, nu ştii să mori!"...Recunosc vocea: e vocea lui Constantin, vocea Mamei, vocea celor care au murit pentru mine!...Şi eu trebuie să-mi câştig meritul şi dreptul de a muri pentru ceva, pentru cineva, nu?...Sigur că da!
Sfârşitul mirării cu pene (V) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
