Inima mea o urmăreşte până dă colţul spre stânga, la vale, în strada Columb. Mă mai holbez puţin prin gard, numai cu un ochi, alternativ, fiindcă distanţa dintre scânduri nu-i pentru amândoi, deodată. Inima se întoarce ostenită şi inutilă. O aşez la locul ei, o dau mai încet, o rog să nu se grăbească, să nu mai sară aşa, la orice arătare superbă. Nea Ion trece pe lângă mine şi-mi spune, clătinând din cap şi din mâini, că maladiva visurilor şi pândirilor mele are un dârlău plin de gologani şi putred de alte celelalte, nu pârlit şi coate-goale şi maţe-fripte, ca mine. Tanti Maria trece (şi ea) pe lângă mine şi nu-mi spune nimic, dar înţeleg din zâmbetul ei că reazem gardul aiurea şi că doamna ingineră în cuie şi lanţuri nu-i de nasul meu, nu pune ea nimic la bătaie din ce are, doar aşa, să-mi potolească pofta şi setea mea romantică de "dragoste profundă, iubire eternă, sclavie sufletească" şi alte baliverne citite şi citate, care umple şi huruie văzduhul cosmosului meu mărunt!... Sigur că da! mi-am promis că-i scriu scrisori, să i le pun în cutia poştală, la poartă, în fiecare zi, să le ia şi să le citească de câte ori vine, sau de câte ori pleacă, sau de câte ori vrea muşchii ei foarte bine organizaţi în nişte nuri căpietori!... Iată, mă năpustesc în haine de oraş şi în pantofi... (pantofi celebri, negri, ascuţiţi, de 113! pantalon evazat, din tergal verzui-şopârlă, care face ape-ape! cămaşă galbenă, strânsă pe tors, aşa, să se vadă pectoralii şi deltoizii, poate impresionează retinele fine ale domnişoarei experte în lanţuri şi în cuie şi în sârmă!)... iau gologanii de cantină şi mă reped la papetărie! vreau să cumpăr hârtie albă, din aia de care pune tanti Maria în geamuri, împotriva soarelui! fiindcă am de gând să-i scriu mult frumoasei de peste drum, mult şi lacrimogen, s-o fac praf cu principiile mele, cu aforismele mele şi mai ales cu sentinţele din proza franceză şi rusă!... uite-aşa, să se prindă doamna deşteaptă în lanţuri că-s şi eu oleacă de citit, nu numai ăla care-o duce cu limuzina la savarine şi la cinematograf!... Gata, cumpăr zece coli, domnişoara de după tejghea le face sul... mulţumesc! cu plăcere!... şi alerg spre Spătarului 23, să-mi rup gâtul, nu alta! fiindcă, până vine Gilda de la cuie, vreau să fie terminată şi corectată şi băgată în cutie prima mea scrisoare dintre cele foarte multe de la sfârşitul interminabilei mele copilării!... Uite, trec pe lângă nea Ion, pe lângă tanti Maria, îi salut, îi respect, mă invită la masă, refuz elegant, n-am timp!... Intru în odaie, mă dezbrac şi încep să scriu!... Stai să vezi!
O specialistă în lanţuri şi o revelaţie printre scânduri (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
