Şi scriu. Şi scriu. Şi scade cerneala în călimară. Şi scade aşa, parcă ar fi mânată de un reflux definitiv. De parcă nu aş fi vorbit cu Luna în fiecare seară, când am prins-o plină şi goală, bătându-mi la geamuri, să mă lase în pace şi să mă ocolească, măcar când scriu, cu mareele ei păguboase. Şi scriu. Şi nu mă uit la ceas. Şi termin scrisoarea, prima scrisoare. Uite cum o termin: "Nu ştiu dacă, vreodată, vei vrea să vii în sfera romantismului meu, dacă vei putea pricepe sufletul meu cum se zbate ca o prepeliţă în braţele ploii şi călcată de tractor. Nu ştiu dacă tu, nestemata mea de dor şi de piatră, îţi vei călca pe inimă şi vei da curs rugăminţilor şi rugăciunilor mele aşezate pe această foaie docilă şi nevinovată. Nu ştiu dacă tu, Gilda obsesiilor mele de atâta vreme, vei catadicsi să te opreşti măcar o clipă la gardul printre scândurile căruia se aude răsuflarea mea neprihănită şi întru veşnicie pornită spre căutarea iubirii absolute. Oricum, sper să (nu) aflu vindecare, vreodată! Sărut mâinile tale care desenează sârmă şi lanţuri şi cuie pentru trebuinţele noastre de zi cu zi, de noapte cu noapte!"...Număr cuvintele primei scrisori: peste zece mii, nu glumă! şi adaug la PS: "Astă scrisoare pentru Gilda este alcătuită din 10.343 de cuvinte. Să nu le mai socotească posteritatea!"...Şi împăturesc ditamai coala, şi o vâr în plic, şi ling marginile plicului uriaş, făcut rost cu multe intervenţii şi cu greutate de la un prieten cu trecere la şeful unei papetării din oraş, şi sărut adresa, şi mă uit printre scânduri, şi ies, şi traversez strada, şi bag plicul în cutia poştală a inginerei, şi inima-mi sare pe marginea rigolei!...Gata, îmi şterg palmele şi fruntea, de parcă nu ştiu ce plămadă şi frământare aş fi făcut! gata, mă aşez pe scaun, mă pun pe pândit, poate o văd, poate o prind când scoate scrisoarea din cutie şi o surprind cum citeşte pe nerăsuflate, cum rămâne crăcănată de uimire şi de admirare!...Gata, mă ia somnul aici, pe scaun, şi nu mai am curaj s-o visez cum pleacă la cinematograf cu şoferul ei iubit şi expert în magie! gata, îmi înving strădaniile şi mă îndrept încet şi lămurit spre în odaia din fund! iau altă coală, altă călimară, altă doză de nebunie...şi mă apuc de scris!...A doua zi, dimineaţă, nea Ion îmi zice că a văzut pe Gilda, astă-noapte, cu ceva alb la poarta de două tone! şi tanti Maria îmi zice tot la fel! crăp de bucurie, nu alta! şi parcă nu-mi vine să cred! mă duc şi mă uit în cutie, prin găurile de uitat! e goală cutia! bat din palme! plâng de fericire! şi alerg să scriu în odaia din fund!
O specialistă în lanţuri şi o revelaţie printre scânduri (VII) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
