Şi scriu, şi tot scriu, şi iar scriu, şi mai scriu! îmi dă aripi gândul că Gilda îmi citeşte demonstraţiile/declaraţiile de dragoste şi cultură! oră după oră şi călimară după călimară, cerneala se termină! din două în două zile, pun în cutia inginerei câte un plic masiv, că abia încape prin fanta de introdus! din două în două zile, mă uit în cutie şi văd că-i goală, semn clar că marea mea iubire a intrat în joc şi se delectează cu scrierile mele sincere şi greu de oprit!...Iată, deja au trecut douăzeci de zile! iată, am reuşit să termin cele zece coli (cam douăzeci de metri pătraţi) şi am reuşit să câştig pariul cu mine, cu Deşertăciunea, cu Cartea recordurilor! abia aştept să-mi bată Gilda în poartă şi în geamuri, să vină şi să-mi declare corespondenţă şi compatibilitate, admirare şi posibilitate d-amor!...Desigur, am mai văzut-o prin gard, am mai zărit-o intrând ori ieşind pe poarta-i de două tone, am mai surprins-o plecând cu limuzina măgădăului cicisbei, dar am rămas convins că sufletul i-i la mine, că nu mai durează mult şi va începe să mă iubească torenţial! desigur, abia aştept să merg cu ea la toartă, să-i recit poezii şi sintagme sublime, să mă lase la ea în ogradă, că doar nenea Lupu, miliţianul şi vecinul ei, mă cunoaşte foarte bine, mă respectă şi visează să-i fac madrigale şi curte fiicei sale, Ana, o fetişcană frumuşică, dar mai mică decât mine cu zece ani, adică exact cu câţi ani este mai mare Gilda, dragostea mea expertă în sârmă, după care mă topesc milimetric, persuasiv, romantic şi definitiv! şi abia aştept să meargă cu mine la ţară, să i-o prezint mamei şi lui tata, să vadă şi părinţii, şi surorile mele, şi fratele meu, şi sătenii, şi toţi foştii şi actualii mei colegi de copilărie şi de şcoală...să vadă şi să mă pizmuiască, să vadă şi să-mi spună în faţă că sunt deştept şi că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap cu mala/diva asta tăcută şi strălucitoare, parcă alunecată din filmele americane şi italiene, parcă făcută special pentru un statornic şi un scriitor ca mine!...Iată, aşa gândesc şi visez pe scaunul de lângă scânduri! visez şi-mi fac planuri de căsnicie, că eu nu-s din ăia care umblă din floare în floare, din fustă în fustă! eu sunt din ăia care-s în stare să se spânzure pentru o astfel de iubire!...Iată, mă uit tremurând şi vibrând de emoţii printre scânduri, dar n-o văd, nu-mi pot imagina că mai umblă cu adversarul meu ne/cunoscut, că-i posibil să nu-mi dea nici o atenţie, chiar dacă am transformat în artă o cisternă de cerneală!...Sigur că da! stai să vezi!
O specialistă în lanţuri şi o revelaţie printre scânduri (VIII) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
