Sunt şi stau exact pe o margine oarecare a intersecţiei bulevardului Horea cu strada Cloşca şi strada Crişan. În Cluj. În Cuj-Napoca, dacă vreţi. În atriul drept al Transilvaniei, dacă mai vreţi. În Ardeal, adică, da? Sunt exact acolo şi mă uit exact încoace. Încoace, adică înspre Moldomatria cea mai frumoasă din Lume: regină a Terrei, minună/ţie şi minună/mie râvnită de diverse Porţi şi Mofturi, de multe Lifte şi Hoarde scăpate de sub controlul psiho/divin. Şi tot uitându-mă aşa, ca într-un exerciţiu de admirare sau de râvnire fizică şi spirituală, reuşesc să disting la marginea vederii conturul unui punct apropiindu-se încet-încet, şontâc-şontâc, nitam-nisam...Sigur că da! iată, mai are oleacă şi ajunge la masa noastră! e un punct slab, chiar foarte slab! e o femeie măruntă şi uscată şi bătrână şi frumoasă! n-am mai văzut asemenea sinceritate în mişcare, asemenea curăţenie în deplasare, atâta linişte parcă mergând către toate capetele drumurilor sale, adică spre Nicăieri!...(n-am mai văzut, dar seamănă cu mama mea, cu mama ta, cu mama ei, cu mama lui)...Sigur că da! iată, distanţa scade, şi scade, şi scade!...Brusc, realizez că este Ea, că nu poate fi alta decât Ea! este Ea, dar ce caută? de unde vine? mai ales că eu o credeam moartă! mai ales că şi alţii mi-au spus la fel! şi, după ce că-i Ea, mai are şi trei mănunchiuri de plante: două de sânziene şi unul de cicoare! gata, se apropie de masa noastră! eu şi Elena şi Gheorghe ne uităm la ea, ne uităm fiecare la fiecare! şi Ea, bătrâna şi tăcuta frumuseţe...(stafidită şi purificată, zici că a ieşit din sarcofag, nu alta)...nu scoate nici o vorbă, dar îi simt negrul ochilor cum străpunge jurul, jurul jurului, tot!...Sigur că da! la întrebarea mea uşor de presupus, răsărita din firidele timpului şi vremii, cu strunele vocale vibrând în cele mai calde şi triste inflexiuni terestre, şopteşte necruţător: cât vrei!...Sigur că da! îi dau cât vreau, cam cât ar plăti un hectar de sânziene şi un hectar de cicoare, însă femeii nu-i vine să creadă!...şi pleacă încet-încet, şontâc-şontâc, nitam-nisam!...se mai uită de câteva ori peste umăru-i, ca şi cum Ardealul s-ar uita să vadă Moldova pentru prima (?) ori ultima (?) dată!...şi cum să nu mă înfioare astfel de proiecţie, astfel de perspectivă?...(nu ştiu de ce, dar tot brusc, îmi aduc aminte că nişte jigodii austro-ungare masone au verificat lungimea Roţii pe trupurile unora dintre botezătorii acestei intersecţii)...Sigur, frumoasa şi distinsa cu sânziene şi cicoare nu poate fi decât Muma Transilvaniei!
Două de sânziene şi unul de cicoare Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
