Sigur că da! stau cu Vasile în crâşma "La Genovel" şi bem bere! bem bere şi-i povestesc întâmplarea cu apa şi cu ploaia din vale şi din deal, de lângă pădurea şi din pădurea cu salcâmi! şi Vasile mă crede pe cuvânt! că doar nu-i al nu ştiu câtelea Toma, nu? oricum, pot să-i demonstrez sigur, oricând, că doar fata aceea de atunci trăieşte şi acum şi cred că mă poate ajuta să umplem teica din nou, să ne scăldăm, să adăpăm vacile noastre galbene, mari şi dreptunghiulare!... Sigur că da! trăieşte şi face apă fără oprire, plouă fără oprire! nu ştiu cine-i cară oxigen, dar mereu mă uit înspre Bârlad şi văd semne de ploaie deasupra meleagurilor cu cel mai frumos cer din lume! gurile bune spun că lumea o consideră sfântă! gurile rele spun că lumea o crede nebună fiindcă toată ziua umblă cu poala după hidrogen prin poghiazuri!... oricum, toţi se bucură că fata plouă (plouă plângând mereu, şi nu se ştie de ce) dar nimeni nu-i dă nici o atenţie, nici un blid de mâncare!... Sigur că da! iat-o, intră în "La Genovel"! ea este, nu poate fi alta, fiindcă numai ea-i cea mai bătrână şi cea mai frumoasă din lume, cea mai curată alcătuire din vremea şi din timpul ploilor noastre! oare de ce nu mă mai cunoaşte? ori mă cunoaşte, dar disimulează?... Iat-o, se apropie de tejghea şi-i cere nişte Apă (!) barmanului dotat cu maiou, indiferenţă şi şlapi! după ce plăteşte şi bea, femeia se îndreaptă spre uşa care dă-n toaletă! domnul cicisbei cu şlapi se pronunţă tare: e închisă, e încuiată toaleta, mamaie!... (mă uit şi mă întreb de ce n-o lasă să intre, de ce o minte cu atâta neruşinare)... Biata bătrână aducătoare de ploaie stă oleacă, îşi şterge o lacrimă adevărată şi vorbeşte calm: domnule, de ce spui minciuni? e descuiată uşa, că am văzut pe cineva ieşind chiar acum! de ce spui minciuni?... Înaltul şi searbădul cicisbei se răsteşte din nou: ca să mă întrebi tu, de asta spun că-i închisă!... Sigur că da! mi se face greaţă de atitudinea viteazului cu şlapi!... (mă uit la biata femeie cum pleacă lăcrimând din crâşma în care n-am să mai intru niciodată!)... Şi câtă ploaie a dat pe pământ această făptură! sigur, chiar şi marele târtan cu maiou şi-a răcorit caroseria tatuată în apa semănată de această fiinţă!... Iat-o, se duce să plângă în Dunăre, poate vreo lacrimă ajunge şi la robinetul măgădăului cu paie în nas, să-şi spele labele jegoase, să-şi spele ruşinea de pe obraz, să-şi spele răutatea pe care n-am s-o înţeleg niciodată!... De acolo, tocmai dinspre pădurea de salcâmi, fulgeră şi tună a binecuvântare!
Cât de simplu facem nişte apă la vale şi la deal (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
