Frumoasa înfrigurată are sânge puţin, din ce în ce mai puţin. Altfel, nu-mi pot explica de ce-i rece, mai ales la periferia constituţiei sale eratoforme, greu de pătruns şi de învins. După priceperea mea în circulaţia sangvină prin republici, prin monarhii, dar şi prin palate regale, apreciez că această fiinţă regină nu conţine mai mult de două-trei ţoiuri de sânge, adică nu mai mult de juma de litru. Seamănă cu o fecioară despletită la marginea fântânii, în aşteptarea Zmeului cu Făt-frumos la oblânc sau în aşteptarea lui Făt-frumos cu zmeul în cumpănire, cu o fecioară clorotică/acidulată printre muşcate, în aşteptarea zburătorului salvator, în speranţa că trebuie să vină cavalerul providenţial să-i scoată frigul din oseminte. Sunt gata să dau oricât sânge trebuie pentru încălzirea generală/totală a minunii, mai ales că sângele meu face parte dintr-o grupă spăimântător de invincibilă: B-52. Sunt gata să aduc sânge tocmai de unde se bat vampirii în canini, numai să dispară această pârdalnică răcire din dimensiunile femeii căreia, iată, eforul Ioan Emil Batog îi organizează punctele pe unde iese frigul, sau prin care intră căldura, mă rog! Iată, sunt pus în situaţia foarte plăcută de a mulţumi focului, apei, aerului şi pământului că m-au lăsat să prind clipa în care pot admira magia verde în desfăşurare, în care minunătura nu poate să nu-şi atârne epitetul din titlu, deşi se vede de departe cum căldurile încep să-i inunde alcătuirea, să-i re/trezească la viaţă straniul big-bang. Sigur că da! Punctele nevralgice/tămăduitoare se aud trosnind, ţipând, urlând din toate încheieturile, din toate articulaţiile, sub presiunea verdelui magic din degetele fitofagului Batog efor. Căldura se năpusteşte pe toate drumurile şi pe toate cărările care duc în Roma plină de frig. Şi nimic şi nimeni nu poate opri această operaţiune de reglare, de echilibrare a temperaturii, de stabilire a armoniei dintre cerere şi ofertă. Consternarea generală pune stăpânire pe suflete şi pe trupuri păgâne. Nimeni şi nimic nu are curaj să întrerupă această dislocare de forţe fizice şi spirituale unite întru salvarea şi păstrarea sfintei matrice universale, întru perplexitatea mea egală cu năuceala boierului, aşteptându-l pe Păcală plecat să-şi aducă păcălitorul de acasă. Sigur că da! Încet-încet, echilibrul se aude huruind prin spaţiul/timpul dintre noi. Căldura şi frigul îşi dau mâinile, se strâng în braţe, semnează armistiţiul. Minunea rămâne tot minune... şi începe să dispară într-o firidă a/temporală!.... Păcat! ce plictiseală se lasă-n cetate!
Magia şi cotonoaga epitropului Batog (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
