Multe, foarte multe pagini are scrisoarea domnului Prepeleac. Şi nici una nu-i plictisitoare. Am spus, deşi este excesivă în naivităţi, rugămintea de a o publica mi se pare firească. Astăzi, este imposibil sau greu de aflat un asemenea om. Astăzi, instalaţiile "iubirii" fiind automatizate/automate, principiile/dimensiunile "apropierii" fiind studiate în laboratoarele în care se prăsesc alde "metal" şi "turbo", alde "franchenstein" şi "tralala", un om cum cred că-i domnul Măzăriche nu trebuie lăsat uitării, nu trebuie dat de mâncare unei istorii mizerabile, unui timp criminal, unor vremuri supuse obedienţei de toate felurile, dar şi unui liber arbitru puturos, nimicitor, sepulcral. Iată, aşadar, încă un fragment din mărturisirile preopinentului cu nume atât de clar şi de sugestiv într-o lume huruind supt apăsarea unor onomastici caraghioase, străine.
<<După o viaţă de aşteptare, cu vreo câţiva ani în urmă, într-o noapte în care nici luna nu se vede din cauza întunericului, mi s-a pare că visez cum se apropie venirea sosirii. Se face că sosirea vine dintr-o zi în care nici soarele nu se observă din cauza luminii. Adică, în părerea visului meu, sau în visul părerii mele, sosirea vine dinspre Nicăieri, însă vine. Sunt sigur că vine. Pentru că, mult mai înaintea acestui vis, într-o dimineaţă în care numai lacrimile plecării sunt gata de drum, un nour de vreme bună se aşează în teiul de la poartă şi porneşte să plouă torenţial, cu plânsul unei iminente sosiri. Ori, dacă-i mai bine altfel, porneşte să plângă torenţial, cu ploaia unei iminente sosiri. Fireşte, încep şi eu să mă bucur, să mă cred privilegiat, să văd şi să caut un semn providenţial în apariţia acestui nour binecuvântat!...[desigur, îmi aduc aminte, tot prin vis, că şi zmeul, şi nu numai zmeul, trimite/zvârle "ceva" înainte de a sosi...(un buzdugan, un mesaj, un semn material ori spiritual, un fulger, o piatră, un citat, un dor, un punct)...uite-aşa, nu cumva sosirea să (nu) doară prea tare, nu cumva să determine fuga/plecarea ne/aşteptării în/din partea cealaltă! uite-aşa, nu cumva să intre banalitatea în dezechilibru! sau mizeria necunoaşterii în echilibru stabil]...Sigur, mă dau jos din părere, mă dau jos din vis şi mă duc la poartă, sub tei, sub nourul care tocmai îşi aşternea ultimele puteri sub forma unui curcubeu...curcubeu alb/negru, fiindcă banii sunt foarte puţini, iar acuarelele sunt scumpe, nu-s de nasul celor sărăntoci, haşuraţi de obsesia sosirii de sus şi de jos, deopotrivă!>>...Înaltă scrisoare, parol!
