Da...lemnul sângerează. Pentru că ştie. Ştie ce şi de ce crestează Diana pe răboj. Sângerează albastru. Ca sângele ei. Aceasta-i crestătura patruzeci. Câte una pentru fiecare an de viaţă, de zbor şi nădejde printre iluzii, dar şi printre mizerabili, hahalere şi libidinoşi. Printre goi, aroganţi şi impostori. Printre cei care confundă zgomotul cu muzica. Printre "profesioniştii" şi "experţii" balamucului cu decibeli şi maimuţe boss/umflate, reciclate şi sule/menite într-o ostentaţie greu de definit la nivelul omului normal. Dar, totuşi, Diana nu renunţă, nu depune aripile, nu părăseşte gândul iluminării prin invocarea şi re/venirea unui fel de Mântuitor, unui Alt Fel de Mântuitor. Nu un Mântuitor de tip Iisus Hristos. Deoarece acest tip de salvator clasic n-ar mai putea "face" nimic în ticăloşenia şi stupiditatea şi mizeria ajunse la rang de ispravnice sub oborocul Democraţiei...cel mai prost şi periculos Guvernator de la Facerea Lumii încoace. Nu?...
Sigur că da!...Diana îşi clăteşte ochii mari şi amari în tăriile Văzduhului, pe linia Orizontului Personal, în splendoarea unui Vis pe care nu i-l poate şterge nimeni dintre mărimile mărunte ale prezentului, dintre marţafoii şi tâlharii cestui moment! Sigur că da!...Şi de/scrie: "Astăzi am dezlegare la flori./ Câteva cuvinte umblă pe vârful picioarelor./ Alte cuvinte se duc şi anunţă zbor dincolo de nori.// Umblu pe vârful ideilor cu pasărea-liră şi cu beladona pe umăr./ Tind spre Zero şi văd limpede cum se revarsă zorii în Imperiul Minus./ Cum Zadar mă urmează credincios,/ clipă de clipă,/ silabă de silabă, număr de număr./ Dacă şi mâine am dezlegare la flori,/ înseamnă că-i aproape marginea lui Zero./ După dezlegare la flori trebuie să am şi dezlegare la Iubire./ Aşa cred şi nădăjduiesc./ Aşa nădăjduieşte şi cuvântul care merge pe vârful picioarelor,/ ca o pasăre cu aripi de unică folosinţă,/ să nu tulbure apa şi pământul,/ să nu tulbure cerul, mai ales cel de-al nouălea cer,/ dincoace şi dincolo de Zero.// Iată,/ vine mâine,/ vine ultima dezlegare la flori,/ vine ultima dezlegare la Iubire!// Iată,/ dinspre Oriunde şi dinspre Nicăieri,/ se apropie Necunoscutul,/ îmi ia floarea şi pasărea-liră de pe umăr/ şi-mi strigă necruţător:/ întoarce-te la Început,/ Zero nu este Acasă!"...Sigur că da! Nu?...Diana-şi încearcă aripile. Apoi, în sensul exerciţiilor zilnice de purificare infernală, deschide Morfologia şi Sintaxa Singurătăţii şi citeşte cel mai frumos Psalm al Ultimului Zbor. Apoi, închide ochii mari şi amari...şi începe un Vis!...Stai să vezi!
