Morfologia şi Sintaxa Singurătăţii? Sigur că da! Psalmul Ultimului Zbor? Sigur că da! Singurătatea? În/Depărtarea? Câtă Ordine şi câtă Disciplină în Iubire! Ochii sopranei, mari şi amari cât două frunze de Întuneric uitat în ghearele Luminii, citesc Psalmul Ultimului Zbor: "Trebuie să înceapă, trebuie să înceapă!/ Aripile nu mai au răbdare,/ al Nouălea Cer se vede şi se aude cum vrea să se ducă în jurul altui Pământ,/ în jurul altui Zero,/ în jurul altui Nimic!// Eu nu vreau să înceapă,/ dar Zborul este mai frumos şi mai important decât mine!/ Fără acest Zbor,/ nici o Mântuire din Lume şi din alte Lumi nu are farmec,/ nu are Dumnezeu!/ Nu Dumnezeu îmi cere să fiu în mijlocul acestui Zbor,/ ci eu vreau să-i dăruiesc Zborul cu tot cu mine!/ Fără ofranda/jertfa Zborului meu,/ Dumnezeu este demn de Milă,/ îşi poate lua jucăriile şi poate pleca într-o depărtare ori apropiere lipsită de Zbor, de orice zbor!// Trebuie să înceapă,/ trebuie să înceapă!/ Fiindcă toţi zeii şi toţi dumnezeii din Lume şi din alte Lumi/ sunt inutili în iureşul care rostogoleşte atâta Nemernicie/ şi atâta Nedreptate din arsenalele,/ din făţărnicia şi din răutatea mărunţilor mizerabili/ aflaţi din totdeauna în faţa şi împotriva oricărui Zbor!/ Numai Zborul meu ştie să-i scoată din somn şi din lene, din ipostaza de invalizi cosmici, universali, infiniţi!// Trebuie să înceapă,/ trebuie să înceapă.../ zic!"//...
Sigur că da!...Aşa zice şi citeşte, aşa citeşte şi zice Diana!...Şi, deodată, ca şi cum au ieşit toate aripile şi toate cântecele din toate seminţele de pasăre din Lumea asta şi din alte Lumi, se/aude un fâlfâit mai din Adânc şi mai din Înalt decât acela al Corbului Nevermore! Mai de peste Tot decât şi-a imaginat vreodată Edgar Allan Poe! Şi mult mai ademenitor! Un fâlfâit şi o ademenire pentru care nu există represibil, cum scrie Poe: "Şi-am simţit deodat-o boare din căţui aromitoare,/ Nevăzuţi pluteau, cu-n clinchet, paşi de înger pe covor.../ Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri/...Eu mi-am spus: să uiţi de plângeri şi de dusa ta Lenore,/ Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!...Spuse Corbul: Nevermore!"...
Doar atât: o fâlfâire!...Adâncă şi Înaltă, dar numai una!...Diana îşi strânge aripile şi se uită peste umăr!...Vede...şi nu are nici o reacţie!...Dar nu poate să nu audă: "Ieri am fost la tine, moara mea de vânt/ cu singurătatea înclinată blând,/ aripile tale line s-au întins/ toate să-mi atingă ochiul meu învins,/ toate să-mi adune lacrima de frig/ şi să-mi liniştească tristul meu Nimic!"...Stai să vezi!
