Valsul Resemnării

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 21 Iunie 2017 00:00

Nu-ţi face nici un bagaj! Dacă vrei să mergi, mergem aşa! Fără nici o traistă! Şi fără nici un adio! Fără nici un rămas bun! Cred că vrei să mergi! După cum mi-ai zis Atunci, abia aştepţi să plecăm Acolo! Aici nu se mai poate sta! Aici nu se mai poate trăi! Aici nu se poate nici muri cum trebuie! Aici se trăieşte aiurea şi se moare necorespunzător! Aici e artificial! Aici... totu-i la limita penibilului şi a contravenţiei şi a infracţiunii! Totu-i la discreţia nesimţirii, analfabetismului de tip Tănase Vasilescu - Lumânăraru, un personaj „celebru” al lui Camil Petrescu, din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”!... Aşadar, chiar Acuma trebuie să plecăm Acolo, în Prezentul Timpului Trecut, dacă vrem (n-adevăr) să mai „prindem” Trecutul Timpului Prezent! Te rog să nu-ţi iei decât Rochia cea de Vals! Rochia fără de Sfârşit, adică! Plecăm la Zero ceasuri, Zero minute şi Zero secunde, cu Trenul de Personalităţi 1952-1953, pe linia Galaţi - Nicăieri! Fiindcă Nicăieri se află Acolo, adică peste Tot, numai Aici nu! Eu nutresc mare nerăbdare până ajungem şi până începem! Filarmonica de Câmp ne aşteaptă cu „Valsul Resemnării”, al cărui libret mi l-ai dictat Atunci! Ţi-l mai aduci aminte, nu? Acesta este! „Şi-aud, şi văd: în hohote şi-n lacrimi/ vine trecutul timpului prezent,/ vrea să-mi oprească aripile morii,/ să-mi bată vântul drept şi repetent,/ şi vrea să-mi hotărască veşnicia,/ şi visul să mi-l ia de la oblânc,/ să-mi şteargă amăgirile din zare,/ din care-am tot mâncat şi mai mănânc,/ din care-a ciugulit şi dulcineea.../ şi chiar mârţoaga a poftit un pic.../ şi vor mai mult, le dau... dar scutierul/ îşi face cruce şi nu vrea nimic!// Şi văd, şi-aud: în hohote şi-n lacrimi/ vine prezentul timpului trecut,/ vine să-mi ia şi să-mi repare moara/ să măcinăm din nou, ca la-nceput,/ când orice vis şi orice dulcinee/ îmi clocoteau în suflet şi în trup.../ (ce cavalcadă-ntruna, zi şi noapte,/ când scutier aveam un pui de lup/ straşnic de blând, sprinten la ferecare/ de pietre vii şi moarte!)... (ce prezent.../ şi ce trecut!)... mă-ngrop în poezie/ şi-n vântul strâmb şi sfânt şi repetent!”//... Da? Te rog foarte mult, ai grijă, mare grijă! Nu cumva să întârzii sau să nu vii! Este prima şi ultima Şansă! Este primul şi ultimul Noroc! Este prima şi ultima oară când acest Tren circulă special pentru Noi! Nu-i Păcat, nu-i cel mai mare Păcat, după ce am pierdut o Viaţă de trenuri, să-l pierdem şi pe Acesta? Auzi! „Trenul de Personalităţi 1952-1953, pleacă peste una secundă, în direcţia Nicăieri, de la linia... Sigur că Da! Nu?