Bre, omule de la pangar - îl întreb pe omul de la pangar - te rog foarte-foarte mult, din tot sufletul te rog, încearcă să-ţi aduci-aminte dacă epitropul, când a şters-o cu scara-n spinare, măcar ţi-a sugerat ceva din privire, din gesturi, dacă nu cumva a lăsat pe undeva vro scrisoare de explicaţie, ceva!
Omul de la pangar se scarpină-n memorie, închide ochii, îi deschide, se uită la mine, se uită în toate direcţiile, se frământă gânditor şi concludent, pune deştul arătător al mâinii drepte la tâmplă şi rosteşte: „Nu realizez spre care punct din roza vânturilor şi-a luat tălpăşiţa, dar a lăsat un plic pentru matale, sub icoana Maicii Domnului! A zis să-l citeşti neapărat şi să nu-ţi faci nici o grijă, fiindcă se va întoarce! Şi a mai zis, deja ţi-am spus, că Cineva (i)-a greşit Proiectul de Construire a Scării (până) la Cer... şi că trebuie să se ducă tocmai până nu ştiu unde pentru ca să rezolve eroarea (intenţionată?!)... şi să nu se facă de băşcălie în faţa Necunoscutului! Asta cred că a glăsuit! Asta cred că am auzit! Du-te sub icoana Maicii Domnului şi ia plicul! Şi, după ce citeşti, să-mi povesteşti şi mie, că tare-s curios unde poate pleca un om cu o Scară (până) la Cer... în spinare!”
Sfios şi emoţionat, dar şi foarte curios, trec prin pronaos, trec şi prin naos, mă opresc la doi sfinţi distanţă de catapeteasmă, îmi fac cele mai clare nouă semne de cruce, rostesc de nouă ori „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiu al lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”... şi iau plicul de sub icoană! N-am curaj suficient pentru ca să desfac plicul misterios! Îmi tremură mâinile! Mă gândesc ce oare o fi putut să-mi de/scrie prietenul Ion Emil Batog înainte de plecarea-i precipitată! Dacă nu-s pregătit, dacă nu-s în Stare să analizez/pricep ce-o fi voind atât de important să-mi lase cu limbă... de plecare cu Scara-n spinare? Negreşit, cred că-mi trebuie un întăritor de recul, un catalizator de pornire, un stimulent pentru rezistenţă la senzaţii tari, ceva!... Sigur că da! Merg la colţul celălalt, dotat cu crâşmăreasă frumoasă şi deşteaptă, comand o agheasmă „trasă” de vro câteva ori, mă aşez la umbra unui salcâm pe cale de dispariţie... şi deschid plicul! Îl deschid încet, ca şi cum n-aş vrea să-l deschid, parcă! Dacă am să descopăr vro surpriză neplăcută? Nu-i mai bine, oare, să abandonez această poveste, să las totul la Voia Cerului şi să aştept întoarcerea Epitropului din Necunoscut? Şi, totuşi, e ademenitor! Şi-i şi o problemă de mândrie! De ce m-a ales pe mine dintr-atâţia enoriaşi?... (Stai puţin!)
