Nu ştiu nimic despre nici una dintre acestea Două! Care mai de care se laudă că le cunoaşte, că se bate cu ele pe burtă, că se trag de bârneţ reciproc şi avantajos! Care mai de care cică le are la unghia mică! Cică face ce vrea cu dânsele! Chiar am întâlnit o droaie de asemenea „atotştiutori” umpluţi cu morgă şi „amănunte” picante ori fioroase vizavi de Frumoasele astea Necunoscute mie! Unii chiar îşi permit glume nesărate pe seama lor! Alţii se plictisesc şi devin apatici când aud că eu NU ŞTIU NIMIC în direcţia şi din direcţia cestor Două! Mă şfichiuiesc şi mă iau în praftură ori de câte ori mă văd ridicând din umeri şi tăcând în legătură cu Necunoscutele acestea, cu lungimea şi lăţimea lor, cu (ne)farmecul lor, cu tot ce (n)-au bun şi rău, cu grija lor faţă de mine, cu grija mea faţă de ele! Ieri, unul cu „ţidulă” de „doctor în Taină”, m-a luat la mişto în public, zicându-mi că-s un prost fără şanse în lume, dacă n-am habar despre „ce”, despre „cum”, despre „de ce”, despre „unde se ascund fluturii când plouă”, despre „filozofia iepurelui în grădina cu zarzavat”, despre „rolul psaltirii în ameliorarea raselor de animale şi în pensionarea anticipată a frizerului din colţ”! Adică, în logica lui „înaltă” şi de fier forjat, ar trebui să-i cer consiliere, să-l rog să-mi dea lecţiuni/consultanţe în sensul cestor Două Frumoase fără Cusur, chiar dacă, pentru „inteligenţa” sa, acestea Două nu sunt Frumoase, sunt pline de Cusururi, sunt nişte Bagatele pe care el, deşteptul „specialist” în fizică şi metafizică, le cunoaşte „la perfecţie, pe dinăuntru şi pe dinafară”, cum se laudă prin târg şi la moară! Şi face şi prozeliţi! Şi un morman de gură-cască îi cântă-n strună, îi gâdilă orgoliul, îi suflă în borş, îi plimbă nevasta, îl venerează, îi dau de băut, îi sapă via şi groapa, îi bat vântul, îi pun de mămăligă! Ehei! Numai să-i vezi şi să-i auzi şi să-i admiri şi să-i pui la icoană şi să (le) zici: „Iartă-i, Doamne, că ştiu ce fac!”... Eu numai şi numai atâta pot să le/vă spun: Nu ştiu nimic despre ea, dar e foarte frumoasă/ şi când ninge la nuntă şi când plouă în casă!/ o văd cum crapă de dor pentru-ale mele păcate/ şi citesc pe ea „stai încet!” şi „pericol de moarte!”// Are surată de sânge cum are spatele faţă!/ şi citesc pe ea „stai încet!” şi „pericol de viaţă!”/ chiar dacă ninge la nuntă şi chiar dacă plouă în case,/ nu ştiu chiar nimic despre dânsele, dar sunt foarte frumoase!//... [Publicitate: „Cea mai frumoasă şi cea mai profundă trăire omenească este Misterul” - (proverb universal)]
Două... şi foarte Frumoase Scris de Ion Zimbru
