Pe strada Muzicii, la numărul 333, într-o casă veche, dar încă validă, doldora de muşcate roz, roşii şi albe, cu clopoţel de bună vestire la poartă şi cu "câine bun" scris sub clopoţel, încă mai locuieşte un confecţioner/ vânzător de rochii! Rochii de mireasă! Nu de amantă, nu de hoţomancă, nu de piaţă, nu de cafea, nu de bal, nu de paradă! Oare de ce omul acesta croieşte şi coase numai rochii de mireasă? De ce nu croieşte şi nu coase şi pentru alt fel de ocazii? Pentru că, mi-a declarat într-o zi de toamnă, când m-am dus la el să-l întreb cât mă costă o rochie pentru prima mea prezumtivă mireasă, prima (şi ultima) dânsului mireasă a murit chiar în ziua nunţii, din cauza unei fibrilaţii auriculare paroxistice pe fond emoţional! Şi, de atunci, omul a hotărât să se şcolească/ specializeze în meseria de croitor şi să trăiască numai în singurătate şi numai printre rochii de mireasă!
Sâmbăta trecută, pe la ora 17, taman când mergeam ţanţos către biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pentru ca să particip la slujba de cununie a frumoasei Maria de la Contabilitatea prăvălioarei lui Ion Mutelcă, îl zăresc pe mehenghiul şi vechiul meu prieten, Costică Prăpăd, făcând semne şi aşteptând lângă uşa Lăcaşului Sfânt! Îl salut, îmi răspunde... şi mă roagă să merg cu el la croitorul de pe strada Muzicii, că vrea să comande o rochie de mireasă pentru nevastă-sa la Nunta de Aur! Mergem! Îl găsim! Primeşte comanda! Bem câte un rachiu tras de trei ori! Şi ne roagă să ascultăm "Sfârşitul vânzătorului de rochii"! Iacătă-l!
"Dau rochii de mireasă!... Dau ieftin! Mai nimic/ vă costă slăbiciunea Splendorii pentru care/ aţi plâns în dorul lelei şi aţi murit de frig/ şi aţi mâncat iluzii ’nainte de culcare!// Sunt rochii cu beteală şi stele şi lipici,/ croite pe conturul sabinelor antice,/ sunt rochii după care ar căuta furnici/ şi tristul Schopenhauer şi ateistul Nietszche!// Luaţi... fără sfială: am scurte! şi-am şi lungi!/ am late şi-am şi nalte, vremelnice, eterne!.../ Luaţi... să vă ajungă de-acum până atunci!.../ Încap în ele toate sabinele moderne!// Luaţi, că nu se ştie ce vremuri vor veni,/ ce fel de vânt va bate prin visuri, prin himere!/ Fiţi miri până la moarte, veniţi la mov şi gri...!/ Sunt gata de plecare, sunt gata de tăcere!"//... Sigur că da! Nu?... [Publicitate: „În toamna asta nu mai plec de-acasă!/ Nici o plecare nu mai are preţ!/ Rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă/ şi să-ţi păzesc (iubirea) de îngheţ!" - (Anonim folk)]
