Dragă (şi foarte rară) Marie de la Croitorie, te admir până la divinizare pentru rezistenţa ta în breaslă! O breaslă din ce în ce mai puţină şi mai subţire şi mai uitată! Fiindcă lumea, lumea asta modernă şi aiurită şi contemporană, nu se mai îmbracă din/prin munca ta! Toţi îşi cumpără „de gata”, ca şi cum mă-sa i-a luat „gata făcuţi” de la Casa de Naşteri...şi doar i-a mai ajustat pe ici, pe colo...doar le-a mai luat din faţă şi le-a pus în spate, de la cap şi le-a pus la picioare, de la picioare şi le-a pus la cap! A dispărut Eleganţa vestimentară! Nu mai zic nimic despre alte Eleganţe, că-i jale! Nu spun să te uiţi în jur, Marie de la Croitorie, că sigur ştii la ce mă refer! Totu-i otova! Totu-i o apă şi-un pământ, adică Mocirlă! Nu vezi decât încălţăminte botoasă, caricaturală, tip broscoi! Şi nu auzi decât un limbaj macaronic, dacă nu-i mitocănesc! Şi ce pantaloni lipiţi pe muşchiuleţ! Şi ce inscripţii americăneşti caraghioase, puţind a libertate înţeleasă cu capul...gol! Şi ce zbierete la scule telefonice! Şi ce maimuţăreală în gesturi! Şi câtă lipsă de respectabilitate!...Şi ce orizonturi înconjoară Ţara din Patria Noastră, Sărmana! Orizonturi care se apropie, se apropie...cum numai fălcile unei Menghine reci, penibile, oripilante! Nu?...Aşadar, dragă (şi din ce în ce mai rară) Marie de la Croitorie, te felicit pentru rezistenţă în aceste condiţii de uniformizare cerebrală şi vestimentară, de căpiere comportamentală şi de alienare generală! Şi, fiindcă azi e Ziua ta Aniversară, îţi trimit o VEDERE DIN LADĂ!
Hai să căutăm (prin ladă)/ Rochii şi Scrisori de-atunci/...şi să auzim (în rochii)/ ce (!) Mireasmă de sulfină.../ şi-n scrisori...[(ne)vinovate?].../ ce (!) Păcat care Declină/ strigător Tăcerea (noastră)/ Cea...de...Tot...Spre…Zece...Munci!//...Ce adâncă-i Amăgirea/ unui Strigăt spre Înalt/ când i-auzi (Dezamăgirii)/ fâlfâitul mai aproape.../ mai aproape decât ştie/ (Ne)Murirea că-i încape/ n-ochi triumful (ne)răbdării/ cu-n plâns Rece şi-unul Cald!// Ce înaltă-i resemnarea/ unui strigăt spre Adânc/ şi trecut prin câte Ceruri/ au fost Scrise ca să fie/ Loc de strecurat Himera/ şi a Cincea Simfonie/ când Nimic (ne)-azvârle Totul.../ să mănânci şi să mănânc!// Hai să stăm (ne)drepţi în ladă,/ printre Rochii veştejite/ şi Scrisori prinse-n Cerneluri/ de ochi drept şi de ochi stâng!/...[nopţi şi zile (braţe-n braţe)/ se tot strâng şi se tot strâng!]/... hai să-nchidem...şi să batem.../ poate NU se va deschide!//...[Publicitate: „Eleganţa este singura frumuseţe care nu se ofileşte” – (Andrey Hepburn)]
