Însă ştiu, dragă (şi ce mai fără de care nu se poate) Marie de la Ţară, că tu nu-ţi vâri nasul unde nu-ţi fierb principiile/socotelile! Tu aşa ai fost învăţată din tată şi din mamă şi din moşi-strămoşi! Pe tine nu te interesează treaba mare, de care se ocupă alde Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache, Caţavencu, Cetăţeanul/Alegătorul Turmentat! Toată Compania de Sunet şi Culoare a cestor Nemuritori atât de bine prinşi/văzuţi de Geniul Caragiale, adicătelea, nu? Tu ai refuzat Venitul Minim Garantat! Tu refuzi să mănânci o ţandără de Turtă, dacă n-ai lucrat pentru ea! Iar eu... eu ce fac, dragă Marie de la Ţară? Eu mă laud că-s Campion Absolut la Pierdut Vara, la Pierdut Orice Anotimp!... Însă, cum ziceam în scrisoarea de ieri, au început să mă bântuie Remuşcările! Simt că-i timpul să fiu pedepsit pentru această trândăvie păguboasă! Cred că a sosit vremea să dau Samă pentru Şedere greu Amirositoare! Mă bântuie Remuşcările... şi abia aştept să mă chemi la Tine, Acolo, pentru Osândă! Să mă chemi la Tine, Acolo, unde Bobul de Grâu se Cruceşte lângă Ţâncul Pământului şi-şi aşteaptă Reabilitarea! Acolo, unde Ţăranul, din ce în ce mai Puţin şi mai Sărac, atârnă pânză de doliu pe locurile în care, odinioară, Grâul era Acasă... şi mergea la Biserică în fiecare Duminică, braţ la braţ cu Secara şi cu toţi Dumnezeii noştri cei cu Pestelcă şi cu Opinci!... Da, sigur că da! Să mă chemi la Tine şi să-mi dau Pedeapsă! Adică să vopsesc toate curcubeele! Fiindcă, de Atuncea, de când am plecat Încoace, spre Lene, toate Curcubeele sunt în Alb/Negru!... Şi să umblăm haihuia prin Secară şi prin Grâu, să (nu) refuzăm ascunsul/ascunderea... iar Dezlegarea Amândurora de Sine să ne demonstreze că Amăgirea/Dezamăgirea (nu) ne fac Bine! Apoi, câte-o supremă/splendidă Neghină, să ne spună totul despre Părerea Noastră: că dăm peste gard Lumina şi că zvârlim otravă pe Muşcata din Fereastră! Iar macii, şi ei tot fără Simbrie, se vor înroşi ori se vor înălbi de Tristeţe, ori de Bucurie, ori de Plăcere! Şi totdeauna vor fi motiv de Re/Vedere!... Şi niciodată Grâul n-o să mai fie Singur în Bătălia cu Foamea cea de toate Zilele!
Aşadar, dragă (şi cea mai fără de care nu se poate) Marie de la Ţară, cheamă-mă Acuma, cât încă n-am ajuns Monumentul Căscatului Mondial! Cheamă-mă să-ţi spun că Aurora ne salvează de la Pierire în fiecare Ziuă şi că-i suntem Datori cu o Turtă din Grâu până când Moartea nu ne va Despărţi nici măcar în Silabe!
