
Teodora Miron
Neacordare de prioritate, patru maşini lovite
Marți, 27 Noiembrie 2018 17:00 | Publicat în JURIDIC
O gălăţeancă, în vârstă de 39 de ani, a rămas fără permis pentru următoarele 60 de zile, după ce nu a acordat prioritate într-o intersecţie. Femeia circula cu autoturismul dinspre strada Roşiori spre Prelungirea Traian şi, când a vrut să vireze la stânga, nu a acordat prioritate unui autoturism care venea dinspre bulevardul Marii Uniri. Cele două autoturisme s-au ciocnit, iar şoferiţa, în vârstă de 21 de ani, aflată la volanul autoturismului lovit, a pierdut controlul a ...
Incendiu la o casă din satul Costi
Luni, 26 Noiembrie 2018 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Intervenţie de urgenţă a pompierilor gălăţeni, după ce un apel la 112 anunţa un incendiu la o casă din satul Costi, comuna Vânători. La faţa locului, au fost direcţionate trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi o ambulanţă.
Se pare că proprietarul imobilului abia plecase de acasă, iar cel care a văzut flăcările a fost un vecin.
Faptul că incendiul a fost observat la timp a făcut ca imobilul să nu fie afectat prea tare. Conform pompierilor, incendiul a a ...
Comerţ fără autorizaţie
Duminică, 25 Noiembrie 2018 17:00 | Publicat în JURIDIC
În urma unui control efectuat la o societate comercială, cu punct de lucru pe strada Cetăţianu Ioan, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au constatat că se desfăşurau activităţi de comerţ cu amănuntul, fără a fi deţinută autorizaţie de funcţionare eliberată de către autorităţile publice locale. Operatorul economic a fost sancţionat, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor HCL 260/2018. ...
A dat cu spatele şi a tamponat maşina poliţiei
Duminică, 25 Noiembrie 2018 14:30 | Publicat în JURIDIC
O şoferiţă din Galaţi a avut ghinion cât casa şi s-a ales cu o amendă şi cu trei puncte de penalizare. Femeia, aflată la volanul unui autoturism, şi-a dat seama, cel mai probabil, că forţează intrarea în intersecţia dintre strada Traian şi strada Eroilor, şi a dat cu spatele. Din păcate, şoferiţa nu s-a asigurat atunci când a făcut manevra şi a tamponat chiar maşina poliţiei, care se afla oprită la semafor. Incidentul nu s-a soldat cu victime sau cu pagube materiale mar ...
Proiectil descoperit la Pechea
Duminică, 25 Noiembrie 2018 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un proiectil exploziv de calibrul 100 de milimetri, care datează din al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în timpul unor lucrări agricole în localitatea Pechea. Cel care a descoperit proiectilul a sunat de urgenţă la 112, iar la faţa locului s-a deplasat o echipă de pirotehnişti din cadrul ISU Galaţi.
„Echipa pirotehnică s-a deplasat la Pechea în urma unui apel la 112, iar la faţa locului a fost găsit un proiectil exploziv de calibru 100 de milimetri, care a fost preluat ...
Așteptând autobuzul, doar speranţa ne mai ţine de cald
Luni, 26 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De obicei, când „doi se ceartă, al treilea câştigă”. La Galaţi însă, realitatea bate și înțelepciunea din moși-strămoși. Când doi, în cazul acesta Transurb și municipalitatea, se ceartă, al treilea, gălățeanul de rând, pierde.
Dar, să explicăm despre ce este vorba. Societatea care asigură transportul public din Galaţi, SC Transurb SA, a lansat o licitaţie pentru cumpărarea a 30 de autobuze second hand. Motivul? Directorul instituţiei se teme că actualele autobu ...
O femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de autobuz
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018 18:45 | Publicat în SOCIETATE
Grav accident de circulație, sâmbătă seară, la intersecția străzilor Gării și Ana Ipătescu. O femeie de 80 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un autobuz. La fața locului, a ajuns un echipaj al ambulanței, dar femeia nu a mai putut fi salvată. ”Șoferul autobuzului, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost ...
Mașină cuprinsă de flăcări în fața unui bloc de pe strada Tecuci
Vineri, 23 Noiembrie 2018 22:30 | Publicat în SOCIETATE
Intervenție de urgență, vineri seară, 23 noiembrie 2018, a pompierilor gălățeni, care au fost solicitați după ce o mașină a luat foc. Autoturismul, marca Mercedes C200, din 2005, a luat foc imediat după ce proprietarul a parcat-o în fața unui bloc de pe strada Tecuci.
Din fericire, pompierii au ajuns foarte repede la locul incidentului, un pichet de pompieri aflându-se în zonă. ”S-a intervenit cu o atospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul a fost lichidat în scu ...
Un militar a murit electrocutat la Alba Iulia
Vineri, 23 Noiembrie 2018 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un militar, în vârstă de 33 de ani, a murit electrocutat, vineri, 23 noiembrie 2018, în timp ce se afla pe un tanc în Gara Alba Iulia. Din primele informaţii reiese că militarul participa la descărcarea unor tancuri pentru parada de Ziua Naţională.
Potrivit MApN, plutonierul decedat a fost delegat, în 2007, într-o misiune în Afganistan. O comisie a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” va cerceta cauzele producerii accidentului, fiind anunţat deja Parchetul Militar de pe lângă Trib ...
Iohannis nu va participa la sfințirea Catedralei Neamului
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018 05:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, 23 noiembrie 2018, o scrisoare Patriarhului Daniel în care îl anunţă că nu va participa, duminică, 25 noiembrie 2018, la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, din motive care ţin de agenda europeană, informează Administraţia Prezidenţială.
"Preafericirea Voastră, Vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Din păcate, din motive care ţin de ...