Victor Cilincă

Victor Cilincă

Guvernul cu cheiţă, fără obligaţii

Vineri, 29 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Născut în Primul Război Mondial, filosoful, academicianul Mihai Şora a înfruntat şi acum vremea şi vremurile protestând, chiar în vremea susţinerii moţiunii de cenzură, pe Facebook, dar chiar şi în stradă, riscându-şi sănătatea! Moţiune? Un spectacol ieftin, în care fiecare dintre părţi a convocat, a presat, a promis cât mai mult, a oferit cât mai puţin, cunoscând deja rezultatul final. Teatru! Uitând gafa lui Iliescu, care îi numea altădată „golani” pe intelec ...

Biblioteca V.A. Urechia îşi modifică programul

Joi, 28 Iunie 2018 10:00 | Publicat în CULTURA
Aflăm de la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ că programul de vară privind lucrul cu publicul se va modifica, începând cu 2 iulie şi până în data de 7 septembrie, la intervalul orar 9,00 – 17,00. Duminica va fi deschis numai la Sediul Central unde programul va rămâne 8,00 – 13,00. Programul normal de lucru cu publicul va reveni la intervalul orar 8,00 – 20,00 începând cu data de 10 septembrie. ...

Teatrul Dramatic, într-un festival la Constanţa

Joi, 28 Iunie 2018 04:00 | Publicat în CULTURA
Strigăte de „bravo!” şi multe aplauze au recompensat trupa Teatrului Dramatic "Fani Tardini", pe 26 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” de la Teatrul de Stat din Constanţa. S-a jucat spectacolul „Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant”, de Anthony Nielsen, cu îndrăgiţii actori Cristian Gheorghe, Oana Mogoş, Ionuţ Moldoveanu şi Vlad Volf, pe muzica învăluitoare a maestrului Eugen Dan Drăgoi, în regia, remarcabilă, ...

Ziua Dunării va curge pe valuri cu Poezia şi Muzica

Joi, 28 Iunie 2018 10:00 | Publicat în CULTURA
Puteţi fi martori fără niciun bilet la savuroase recitaluri de poezie,  la o dezbatere interesantă a PEN Club, la programe artistice şi multă, multă prietenie lirică internaţională, două zile, începând cu  29 iunie, de Ziua Internaţională a Dunării, care va fi marcată şi la Galaţi, ca şi în celelalte porturi europene de pe fluviu, prin ediţia a II-a a Festivalului Internaţional de Literatură POEZIA – PORT LA DUNĂRE, ce se va desfăşura la Centrul Cultural ”Dunăre ...

Constantin Frosin, laureat al Cenaclului European francofon. Cu un laudatio făcut de academicianul Giovanni Dotoli

Joi, 28 Iunie 2018 11:00 | Publicat în CULTURA
Am semnalat hotărârea juriului Cenaclului european francofon de a oferi "Le Prix Horace" traducătorului şi scriitorului gălăţean prof. univ. dr. Constantin Frosin. Decernarea oficială a trofeului European s-a făcut la Paris, pe 9 iunie, într-o atmosferă extrem de prietenească, după cum observă acum într-un mesaj către laureaţi vicepreşedintele Cenaclului, scriitorul Michel Bénard, consilier în artă. Cei de faţă la ceremonie, nume de prestigiu ale Literelor franceze, au apl ...

Biblioteca ”V. A. Urechia” s-a deschis şi la Răsăritul României Mari!

Miercuri, 27 Iunie 2018 09:00 | Publicat în CULTURA
Printr-o donaţie iniţială de peste 600 de cărţi de beletristică, cultura picturii, filosofie etc., Biblioteca noastră şi-a deschis încă o filială pentru cititorii români de peste graniţele actuale: în Republica Moldova,  în satul Speia, din raionul Anenii Noi – cam la jumătatea distanţei între nordul şi sudul basarabean. Acolo este încă mare nevoie de slovă latină pentru populaţia românească, în procent de 94,82 la sută în localitate! Miercuri, 20 iunie, primarul ...

Caii lor, actorii noştri…

Luni, 25 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cândva, cel puţin trei sferturi din populaţia Galaţiului  ar fi comentat, tare îngrijorată, că iar se vinde Combinatul! Astăzi, trăim cu aerul că parcă citim o ştire de prin Zimbabwe, nu din oraşul nostru. Pe vremea comunismului, cultivate ca branduri de oraş, chiar de ţară, Combinatul şi Şantierul Naval erau învăţate şi la şcoală, iar poeţii proletcultişti câştigau binişor cântând ode oţelarului. Ei, chiar dacă nu se discută aprins, am constatat că ştirea di ...

Încă in boom artistic - Salonul de vară

Miercuri, 20 Iunie 2018 11:00 | Publicat în CULTURA
Salonul de vară al filialei gălăţene a Uniunii Artiştilor Plastic din Românoa (UAP), inaugurat recent la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", a adunat peste 40 de lucrări jurizate cu mare atenţie. La vernisaj, au prezentat această nouă producţie preşedintele filialei UAP, plasticianul Sava David, criticul de artă Mariana Tomozei Cocoş şi plasticianul şi muzeograful Gheorghe Andreescu. Ca şi la alte lansări, au fost prezentaţi în grup autori din epoci, pregătiri şi orientări a ...

La pas prin Grădina Publică, în Galaţii de altădată

Sâmbătă, 16 Iunie 2018 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Intrarea liberă, parol, monşer, duminică, între ceasurile 3 şi jumătate şi 9 p.m., la ediţia a patra (revine, pen´ că se cere!) a festivalului "La pas prin Grădina Publică, în Galaţii de altădată", ediţiune dedicată anume Centenarului. Vor fi evocaţiuni de momente de la ´918 ce "au marcat istoria oraşului Galaţi şi istoria naţională". Vor veni şi noi ansambluri artistice, finele aducând expres un recital de muzichie aromânească, în interpretarea lui Stelu Enache. Co ...

Un francez muzical la Galaţi. Profesorul Eric Baude va scrie despre oraşul nostru!

Joi, 14 Iunie 2018 11:00 | Publicat în CULTURA
Am avut plăcerea să particip la o conferinţă fermecătoare, în dulcele stil cultural al bătrânei Europei, însă cu mijloace tehnice actuale, susţinută de un pasionat cercetător al Muzicii: profesorul Eric Baude. Ni l-a prezentat, în seara de 9 iunie, la Biblioteca Franceză „Eugène Ionesco”, profesoara Dorina Moisă, directoarea instituţiei. Fascinant! Oaspetele ne-a fermecat, mai bine de o oră, cu povestea muzicală a Fluviului, în conferinţa intitulată „Le Danube et la ...
Pagina 94 din 499