Am avut plăcerea să particip la o conferinţă fermecătoare, în dulcele stil cultural al bătrânei Europei, însă cu mijloace tehnice actuale, susţinută de un pasionat cercetător al Muzicii: profesorul Eric Baude. Ni l-a prezentat, în seara de 9 iunie, la Biblioteca Franceză „Eugène Ionesco”, profesoara Dorina Moisă, directoarea instituţiei.
Fascinant! Oaspetele ne-a fermecat, mai bine de o oră, cu povestea muzicală a Fluviului, în conferinţa intitulată „Le Danube et la musique”. La rândul său obişnuit să fie manager – director al Mediatecii muzicale din cadrul Centrului cultural ceh de la Paris, profesorul Baude a fost, pentru cinci ani, din 2007, şi director al Centrului Cultural Francez din Timişoara, instituţie din reţeaua culturală a Ministerului Afacerilor Externe Francez, loc unde a descoperit fascinaţia Dunării româneşti şi sârbeşti. Acolo a început să studieze cultura locală, clădind prietenii de durată cu personalităţi şi artişti ai locului, iniţiind proiecte transfrontaliere cu instituţii regionale de cultură sau de mediu. Ne-a tot străbătut, cu drag, coclaurile dunărene, cu un entuziasm potrivit unui adolescent, lucru cam neaşteptat la un dascăl de înaltă muzică la conservatoarele din Franţa – Vannes, Lorient, Nantes, Saint-Malo şi Chinon, unde a predat. Nu e însă un pedant! A locuit şi în Austria, tot aproape de Fluviu…
Acum, ne-a „predat” fragmente muzicale, de la Mozart sau Dimitrie Cantemir, la muzică populară germană sau chiar jazz cu Johnny Răducanu, i-a evocat şi pe dirijorul de talie internaţională George Georgescu, tulceanul, şi tot din Tulcea, pe celebrul George Boulanger (Pantazi) violonist şi compozitor, emigrat în Argentina, unul dintre fondatorii stilului café concert în lume. Câte lucruri inedite, ce acorduri profunde sau transpuneri! Am ascultat, de pildă, „An der schönen blauen Donau”, celebrul vals „Dunărea albastră”, interpretat însă de un cor. L-am întâlnit pe oaspetele nostru datorită profesoarei Adina Şuşnea, responsabil la Catedra de Pian şi Corepetiţie a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, ghid voluntar ce l-a însoţit pe timpul documentării pe francezul care voia doar să scrie pe „Danube culture” şi despre bătrânul nostru oraş, de care pare îndrăgostit mai mult decât noi.
Eric Baude şi-a început conferinţa în limba lui Eminescu, iar în româneşte îi vine bine accentul francez. A continuat în franceză şi în limbajul, universal, al Muzicii. „Există în lume un alt mare fluviu al cărui ţărmuri să fie tot atât de pline de muzică precum cele ale Dunării?” – o întrebare la care oaspetele nostru a răspuns printr-un eseu fascinant, cu pagini de istorie, anecdotică, pastel şi risipă de stiluri muzicale, cu imagini - chipuri şi peisaje- şi cu mici clipuri orchestrale ori solistice.
Eric Baude, muzician şi muzicolog, este managerul site-ului www.danube-culture.org – o fascinantă ofertă de date dedicată inclusiv României, cu prezentarea oamenilor, locurilor, a navigaţiei, culturii, istoriei şi ecosistemelor de pe la noi. Francezul a urmat studii la nivel înalt în Franţa şi în străinătate – la Sorbona şi INALCO (L´Institut Nationale des Langues et Civilisations Orientales, din Paris), apoi la Universitatea Charles IV şi Biblioteca Klementinum din Praga, apoi la Viena şi Bratislava. A creat la Touraine o bibliotecă media specializată şi apoi a deschis un curs de formare pe instrumente vechi, cercetând astfel patrimoniul din biblioteci austriece, maghiare, cehe şi slovace, restaurând, interpretând şi publicând manuscrise ne publicate vreodată, împreună cu ansamblul său, înregistrând muzica veche salvată. Laureat al burselor Lavoisier şi Leonardo da Vinci, al unei burse a Guvernului ceh, vorbeşte mai multe limbi „dunărene”. A publicat numeroase cărţi şi articole dedicate patrimoniului cultural şi muzical. Am ascultat şi la conferinţa de la Galaţi piese celebre, alături de altele necunoscute: cântece, dansuri, muzică populară.
Nu se poate Dunăre fără Ivanovici
Aşteptam cu nerăbdare şi prezentarea lui Iosif Ivanovici al nostru când, ce să vezi, profesorul Baude a proiectat imaginea copertei partiturii „Marşului Regimentului Siret no. 11”, pe care i-o trimisesem pe email, ca semn de bun venit. Am avut astfel surpriza şi onoarea să fiu invitat să semnalez această superbă piesă pentru pian, partitură pe care am descoperit-o în arhiva Bibliotecii „Urechia”. Cum am fost întrebat acum de ce nu se cântă la Galaţi marşul, vă invit să îl ascultaţi şi să vă informaţi de pe https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/95006-descoperirea-unei-comori-document-marsul-regimentului-11-siret.
